Descoperire macabră în Mexic: Cadavrele a 19 bărbați au fost descoperite îngrămădite într-un camion
Agenții de securitate mexicani au descoperit cadavrele a 19 bărbați îngrămădite într-un camion, a anunțat luni biroul procurorului local. Victimele ar avea legătură cu un schimb de focuri între o bandă criminală din Guatemala și puternicul cartel Sinaloa din Mexic, scrie Reuters.
Cinci dintre bărbați prezentau răni prin împușcare și toți au fost găsiți în spatele unui camion, purtând haine închise la culoare, veste tactice, precum și încărcătoare pentru arme de foc, potrivit procurorului. Descoperirea macabră din statul sudic Chiapas a fost făcută în apropierea orașului La Concordia, situat la nord de granița de sud a Mexicului cu Guatemala.
O sursă guvernamentală din domeniul securității din Chiapas a declarat pentru Reuters că victimele erau membri guatemalezi ai unui grup criminal care luptă pentru a prelua controlul teritorial în zonă.
„Este un grup infracțional care vrea să pătrundă în zonă. Sunt guatemalezi, iar aici se confruntă cu mai multe celule (criminale), în acest caz din Sinaloa”, a precizat sursa.
Consulatul Guatemalei în Chiapas încearcă să identifice unele dintre victime pentru că se presupune că patru până la șapte dintre cadavre sunt ale unor cetățeni guatemalezi, a transmis Ministerul Afacerilor Externe al țării din America Centrală.
Președintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a spus că incidentul este o „confruntare nefericită”, adăugând că printre morți se numără atât cetățeni mexicani, cât și guatemalezi. În ultimii ani, în Chiapas au avut din ce în ce mai multe violențe între bande, despre care se crede că sunt implicate în traficul de droguri și de persoane.
„În urma creșterii traficului de migranți în zonă, cartelul Sinaloa, care controla anterior traficul de droguri în zonă, a devenit foarte puternic”, a precizat sursa din Chiapas.
sursa: digi24.ro
O femeie i-a cusut buzele colegei de apartament „cu ac și ață”, după ce s-au certat
O femeie de 49 de ani din Japonia a fost arestată pentru că i-ar fi cusut buzele colegei sale de apartament, conform poliției locale. Incidentul a avut loc pe 29 iunie, în orașul Koga, regiunea Ibaraki, relatează Telegraaf.
Cel puţin 28 de morţi în incendiul de la o fabrică de încălţăminte din „Capitala pantofilor”, în sud-estul Chinei. Flăcările au blocat muncitorii pe acoperiş. Conducerea companiei a fost reţinută, iar conturile au fost îngheţate
Cel puţin 28 de persoane au murit joi într-un incendiu izbucnit la o fabrică de încălţăminte din sud-estul Chinei, după ce flăcările au cuprins clădirea cu mai multe etaje, blocând muncitorii pe acoperiş, a informat agenţia de ştiri a statului, Xinhua, preluată de Reuters.
Alunecare de teren în nord-vestul Chinei: Bilanțul urcă la 21 de morți
Bilanțul unui alunecări de teren din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, care îngropase 33 de persoane, se ridică la 21 de morți, a raportat miercuri postul național de televiziune CCTV, transmite AFP.