(VIDEO) Billie Eilish îl critică dur pe Trump după victoria acestuia: „Prădător condamnat” pe cale să devină preşedinte
Billie Eilish l-a criticat dur pe Donald Trump, după victoria republicanului la alegerile prezidențiale din SUA, în timpul concertului ei din Nashville de miercuri seară, spunând că este un „prădător condamnat” care „urăşte femeile atât de profund”, relatează Variety.
Potrivit unei înregistrări video surprinse de fani, cântăreaţa câştigătoare a premiului Grammy a spus mulţimii că, trezindu-se în acea dimineaţă - după ce Trump a fost declarat câştigător al alegerilor din SUA - „nu a putut concepe să facă un spectacol în această zi”. Dar, „cu cât ziua trecea mai mult, cu atât aveam sentimentul că este un privilegiu să pot face asta cu voi şi că putem face asta într-un moment ca acum”.
Ea a continuat să dedice cântecul său din 2022 „TV”, care face referire la răsturnarea Roe v. Wade, femeilor din mulţime şi a vorbit deschis despre propria sa experienţă cu abuzul, scrie Agerpres.
„Vreau să ştiţi că sunteţi în siguranţă cu mine şi că sunteţi protejaţi aici şi că sunteţi în siguranţă în această sală”, a spus ea. „Iar cântecul pe care urmează să îl cântăm este... despre abuzul care există în această lume asupra femeilor şi despre multe dintre experienţele prin care am trecut eu şi prin care au trecut oameni pe care îi cunosc. Ca să vă spun adevărul, nu am întâlnit nicio femeie care să nu fi fost abuzată. Niciuna”, a spus artista. Billie Eilish a mărturisit că au existat momente în viața ei când limitele ei „au fost depășite” și a dedicat melodia femeilor din public.
„Şi eu am avut de-a face cu unele lucruri şi s-a profitat de mine. Limitele mele au fost depăşite, ca să o spun politicos, iar acum o persoană care este un... să spunem prădător condamnat, să spunem cineva care urăşte femeile atât, atât de profund este pe cale să fie preşedintele Statelor Unite ale Americii. Deci, acest cântec este pentru toate femeile de acolo. Vă iubesc, vă susţin!”, a spus ea.
Trump a fost găsit responsabil de abuz sexual anul trecut într-un proces civil intentat de autoarea E. Jean Carroll. Deoarece nu a fost un proces penal, el nu a fost condamnat din punct de vedere tehnic, dar a fost obligat să îi plătească acesteia 5 milioane de dolari daune. De-a lungul carierei sale, peste 20 de femei l-au acuzat pe Trump de comportament sexual nepotrivit. Acesta a negat toate acuzaţiile.
După ce rezultatele alegerilor au fost anunţate miercuri, Eilish a publicat pe Instagram: „Este un război împotriva femeilor”. Sursa: digi24.ro
(VIDEO) Cel puţin 5 persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un bloc de apartamente din Anvers
Cel puţin cinci persoane au murit miercuri într-un incendiu izbucnit într-un bloc de apartamente cu 10 etaje din oraşul belgian Anvers (Antwerp), a anunţat poliţia, relatează Reuters şi AFP.
Ucraina a lovit în Rusia o rafinărie de petrol aflată la 1.300 de km distanţă şi o fabrică de componente pentru rachete, anunţă Zelenski. Două poduri şi un hangar de avioane, atacate în regiunile ucrainene ocupate de ruşi
Ucraina a lovit pentru a doua oară o rafinărie de petrol din oraşul rus Ufa, situată la peste 1.300 km de linia frontului, a declarat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski, pe fondul intensificării atacurilor Kievului pe distanţe lungi, în adâncimea teritoriului rus, relatează Reuters.
Atacuri asupra locuinţelor unor lideri ai partidului conservator aflat la putere în Grecia s-au soldat cu 5 răniţi
Cinci persoane au fost rănite miercuri, la Salonic, în nordul Greciei, în urma unor atacuri cu dispozitive artizanale asupra reşedinţelor a trei lideri ai partidului de dreapta Noua Democraţie (ND), aflat la putere, a declarat poliţia, informează AFP.