Urmărire ca în filme pe străzile din Austria, cu viteze de până la 250 km/h. Cinci răniți, dintre care doi polițiști
Un bărbat în vârstă de 20 de ani a încercat să se sustragă unui control al poliţiei rutiere în Austria, atingând viteze de până la 250 km/h. Urmărirea s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, inclusiv doi poliţişti.
Autorităţile au raportat că în timpul urmăririi, care a început joi seară târziu, bărbatul a ignorat lumina roşie a semafoarelor, a depăşit pe banda de urgenţă de pe autostradă şi nu a încetinit nici măcar în condiţii de ceaţă, a transmis agenţia DPA. Potrivit poliţiei, chiar şi în condiţii de vizibilitate redusă, bărbatul a condus cu 190 km/h.
În cele din urmă, el a intrat în coliziune cu mai multe autovehicule, la o intersecţie din oraşul Wels, în landul Austria Superioară, printre maşini numărându-se şi un autoturism neinscripţionat în care se afla un echipaj de poliţie.
Un poliţist, o poliţistă şi un alt automobilist au fost răniţi în incident. De asemenea, vitezomanul şi pasagera sa au fost răniţi. Maşina urmărită nu era înregistrată pentru circulaţia pe drumurile publice, plăcuţele de înmatriculare erau furate, iar şoferul nu avea permis de conducere.
sursa: digi24.ro
Trei soldați riscă 6 ani de închisoare și amendă de 120.000 de euro pentru bătaia dată unui tânăr care a avut nevoie de 417 zile ca să se recupereze
Patru bărbați, dintre care trei sunt soldați și doi frați, riscă până la șase ani de închisoare și o amendă de 120.000 de euro după ce au bătut un tânăr de 20 de ani într-o discotecă din centrul orașului Pamplona, în septembrie 2023. Incidentul, declanșat de o dispută banală, a lăsat victimei răni grave și sechele.
Cel mai vechi „prieten mafiot” al lui Putin a fost arestat în Rusia. Cine e Ilya Traber și de ce se tem alți oligarhi: „Știe prea multe despre Putin”
O mișcare tectonică a avut loc în interiorul elitei de la Moscova și Sankt Petersburg săptămâna trecută, când Serviciul Federal de Securitate (FSB) l-a reținut și plasat în arest pe Ilia Traber, un influent magnat portuar în vârstă de 75 de ani. Cunoscut în lumea interlopă și a afacerilor sub porecla „Anticarul”, Traber este considerat unul dintre ultimii piloni intangibili ai anilor ’90, având legături directe și extrem de vechi cu președintele Vladimir Putin.
(VIDEO) Un Lamborghini Aventador SVJ de peste 500.000 de euro a luat foc în timp ce era alimentat, la o benzinărie din Elveția: „Dezastru total”
Un supercar Lamborghini Aventador SVJ a fost complet distrus după ce a luat foc în timp ce era alimentat cu combustibil, într-o benzinărie din Oberarth, Elveția. Șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a suferit arsuri grave și a fost transportat cu elicopterul la spital.