Una dintre ultimele publicații independente din Rusia se închide definitiv, după decenii de activitate: „Societatea rusă este distrusă sistematic”

Publicația independentă rusă Novaya Gazeta a anunțat că își va înceta definitiv activitatea în noiembrie 2026, invocând presiunile tot mai intense exercitate de autoritățile ruse, pierderea sediului redacției și blocarea surselor de finanțare, relatează The Guardian.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 30 octombrie 2026, 19:30
Novaya Gazeta

Înființată în anii 1990 și susținută o perioadă de fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, Novaya Gazeta a devenit cunoscută pentru investigațiile privind corupția, abuzurile autorităților și încălcarea drepturilor omului.

De-a lungul existenței publicației, șase jurnaliști au fost asasinați, printre care Anna Politkovskaia, ucisă în 2006 la Moscova. Fostul redactor-șef al ziarului, Dmitri Muratov, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2021.

Situația redacției s-a deteriorat considerabil după invazia rusă în Ucraina, în februarie 2022. Publicația a fost nevoită să suspende ediția tipărită, ulterior pierzându-și licența, în timp ce site-ul său a fost blocat în Rusia.

În ultimele luni, presiunile au crescut. Un jurnalist a fost arestat, locuința redactorului-șef Serghei Sokolov a fost percheziționată, iar redacția a primit ordin să părăsească până la 9 noiembrie sediul istoric din centrul Moscovei. În plus, toate platformele prin care publicația primea donații au fost închise.

„Aceasta nu este doar povestea noastră, ci povestea unei țări și a unei societăți care sunt distruse sistematic”, a transmis redactorul-șef Serghei Sokolov.

În pofida închiderii, reprezentanții publicației au declarat că jurnaliștii ar putea căuta alte modalități de a-și continua activitatea.

Novaya Gazeta era una dintre ultimele voci jurnalistice critice care continuau să activeze din interiorul Rusiei, în condițiile restricțiilor severe impuse presei independente.

Sursa: theguardian.com

Rusia a lansat un nou val de atacuri asupra Ucrainei, lovind capitala Kiev și lăsând fără lumină 350.000 de oameni la Dnipro

Atacurile aeriene lansate de Rusia în noaptea de 29 spre 30 octombrie au dus la moartea unei persoane în Kiev și au lăsat fără electricitate aproximativ 350.000 de locuitori din zona orașului Dnipro, relatează The Kyiv Independent. Seria de lovituri face parte dintr-o intensificare a operațiunilor militare rusești împotriva infrastructurii energetice și a zonelor rezidențiale din Ucraina.