Un bărbat ținut captiv 20 de ani de mama vitregă a evadat folosind dezinfectant de mâini și hârtie
Un bărbat de 32 de ani din Waterbury, Connecticut, SUA, a reușit să scape din camera în care era ținut închis de 20 de ani folosind o combinație ingenioasă de hârtie și dezinfectant de mâini. Poliția descrie cazul drept „cea mai oribilă formă de tratament inuman” pe care au întâlnit-o vreodată.
Ușa camerei în care bărbatul era ținut captiv era închisă cu lacăte
Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, le-a spus polițiștilor că a fost închis într-o cameră mică din casa mamei sale vitrege încă din copilărie. Avea voie să iasă doar pentru treburi casnice și era hrănit cu porții minime de mâncare, doar două sandvișuri pe zi și puțină apă.
„Nu am avut prieteni, nu am avut libertate. Am fost ținut prizonier toată viața mea”, a declarat el polițiștilor, potrivit unui raport citat de CNN.
În tot acest timp, ușa camerei lui era asigurată cu placaj și lacăte, iar ieșirile din casă îi erau complet interzise.
Cum s-a folosit bărbatul de hârtie și dezinfectat de mâini ca să evadeze
Într-o noapte din februarie, bărbatul a decis că nu mai poate suporta. A folosit hârtie pe post de combustibil și a turnat dezinfectant de mâini peste ea, apoi a aprins focul cu o brichetă pe care o găsise în hainele tatălui său decedat.
Flăcările s-au extins rapid, alertând echipele de intervenție. Când pompierii au ajuns la fața locului, l-au găsit pe bărbat suferind după ce a inhalat fum și a suferit arsuri ușoare. Mama vitregă, Kimberly Sullivan, a reușit să iasă din casă nevătămată.
În timp ce era transportat la spital, bărbatul a mărturisit: „Am dat foc intenționat. Voiam să scap”.
Bărbatul sechestrat în casă de mama vitregă avea acces doar la un radio
După ce a fost tratat pentru răni, bărbatul a făcut o declarație completă în fața poliției, dezvăluind ororile prin care a trecut. Potrivit raportului anchetatorilor, Sullivan îl retrăsese de la școală în copilărie și îl ținea închis aproape toată ziua.
„Este cel mai groaznic caz de tratament inuman pe care l-am întâlnit în 33 de ani de activitate”, a declarat șeful poliției din Waterbury, Fred Spagnolo, citat de CNN.
Singurul său contact cu lumea exterioară era un radio. Își cronometra anii ascultând știrile, urmărea meciurile de baschet ale echipei Universității Connecticut și cursele NASCAR. În timpul percheziției, polițiștii au descoperit dovezi clare ale sechestrării: ușa camerei sale era întărită cu placaj și închisă cu lacăte.
Mama care și-a sechestrat fiul vitreg neagă acuzațiile
Kimberly Sullivan, în vârstă de 56 de ani, a fost arestată și acuzată de răpire, abuz și rele tratamente. Avocatul său susține însă că toate acuzațiile sunt false.
„El nu a fost niciodată închis. Ea i-a oferit hrană și adăpost. Kimberly este șocată de aceste acuzații”, a declarat avocatul Ioannis Kaloidis.
Sullivan a fost eliberată pe cauțiune, iar următoarea sa înfățișare în fața instanței este programată pe 26 martie.
După 20 de ani în care a fost sechestrat, bărbatul încearcă se se reintegreze în societate
După 20 de ani de captivitate, bărbatul încearcă acum să-și reconstruiască viața. Potrivit poliției, are nevoie de tratamente medicale și de consiliere psihologică.
„Este un miracol că a supraviețuit. Acum trebuie să învețe să trăiască într-o lume pe care nu a mai cunoscut-o de când era copil”, a spus un oficial local.
Polițiștii din Waterbury, profund mișcați de povestea sa, au strâns bani pentru a-i cumpăra haine, cărți și alte lucruri necesare.
„Suntem alături de el și îl vom sprijini în orice mod posibil”, a declarat primarul orașului Waterbury.
Sursa: libertatea.ro
Maria Zaharova acuză România că vrea „anexarea” Rep. Moldova: „Unirea presupune o dorinţă reciprocă. Nu este altceva decât o înghiţire”
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, sfătuieşte ironic Occidentul să aplice termenul de „anexare” mai degrabă în legătură cu intenţia României în privinţa Republicii Moldova, în condiţiile în care el este folosit în special în legătură cu Crimeea, teritoriu ucrainean anexat unilateral de Moscova în 2014, şi cu cele patru regiuni din sud-estul Ucrainei declarate ca aparţinând Federaţiei Ruse după invazia rusă din 2022.
(VIDEO) O maşină a intrat în mulţimea de suporteri mexicani la Cabo San Lucas. Mai multe persoane au fost rănite
Sărbătorirea victoriei Mexicului în meciul de la Cupa Mondială cu Cehia, scor 3-0, a luat o turnură violentă noaptea trecută, după ce o maşină a intrat în mulţimea de suporteri din staţiunea turistică populară Cabo San Lucas, rănind peste 12 persoane, a anunţat primăria din Los Cabos într-un comunicat.
Bulgaria majorează cu 30% tarifele vinietelor începând cu 1 august/ Şi sancţiunile pentru cei care circulă fără vinietă valabilă cresc
Şoferii vor plăti taxe mai mari pentru utilizarea drumurilor în Bulgaria începând cu 1 august 2026, potrivit unui proiect de hotărâre pus în consultare publică de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice de la Sofia.