Tânăr bătut și lăsat fără bani și pistol, la Soroca
Trei persoane sunt căutate de oamenii legii, după ce au dat buzna într-o casă, l-au bătut pe proprietar și i-au furat banii și un pistol. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:30, în localitatea Schineni, din raionul Soroca, susțin sursele PulsMedia.MD.
Victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 29 de ani. Acesta le-ar fi declarat oamenilor legii că trei indivizi au dat buzna în curtea casei sale și l-au luat la bătut. Ulterior aceștia au intrat în casă de unde au furat o sumă de bani, dar și un pistol de calibrul 9 mm , de model „Eagle”.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, veridicitate celor declarat de păgubaș, dar și identitate făptașilor, cu ulterioara reținere a acestuia.
(VIDEO) Crescători și producători de marijuana, luați pe sus de mascați, la Comrat
O rețea specializată în cultivarea, prelucrarea și comercializarea drogurilor de tip marijuana, care ar fi fost administrată de doi bărbați din Comrat, a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS.
„Ca să mă întrebi tu”. Prima reacție a individului drogat, vinovat de tragedia de pe bulevardul Grigore Vieru
Șoferul de 25 de ani, care a accidentat doi pietoni pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău, provocând moartea unei tinere de 30 de ani și rănirea gravă a unui tânăr de 21 de ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de către judecătorii de la Judecătoria Ciocana.
Moarte învăluită în mister în Chișinău. Un tânăr a murit, după ce a fost găsit zăcând înjunghiat
Un tânăr a murit, după ce a fost găsit zăcând cu plagă de cuțit în regiunea abdomenului. Cazul a avut loc acum două zile la un service-auto din sectorul Ciocana al capitalei.