Noi lovituri israeliene în Beirut. A fost vizat biroul partidului Baas sirian
Israelul a bombardat duminică sediul Partidului Arab Socialist Baas din Liban – filiala libaneză a partidului panarab aflat la putere în Siria -, situat în cartierul Ras al-Nabaa din sudul capitalei Beirut, a declarat secretarul general al grupării politice, Ali Yousef Hegazy.
„Bombardamentul a vizat clădirea conducerii partidului din Ras al-Nabaa, iar secretarul general al partidului, Ali Hegazy, nu se afla în imobil”, a indicat chiar liderul politic pe contul său oficial de X, citând un comunicat iniţial al conducerii centrale a partidului.
În scurta postare, el a adăugat că „alte detalii vor fi anunţate după ce vor fi degajate dărâmăturile”.
AFP citează, la rândul său, o sursă de securitate libaneză potrivit căreia biroul partidului sirian Baas din centrul Beirutului a fost lovit de un atac israelian.
„Inamicul a întreprins un raid asupra Ras al-Nabaa”, a anunţat agenţia libaneză ANI, referindu-se la acest cartier situat aproape de Universitatea francofonă Saint-Joseph şi nu departe de ambasada Franţei.
„Raidul israelian a vizat un birou al partidului Baas” în Liban, care ocupa un apartament într-un imobil, a indicat pentru AFP o sursă de securitate sub acoperirea anonimatului, precizând că această „filială libaneză a partidului are membri care sunt libanezi”.
A fost ucis responsabilul media al Hezbollah
Două surse libaneze de securitate au declarat pentru Reuters că responsabilul pentru relaţiile cu mass-media al Hezbollah, Mohammad Arif, care se afla în clădire, a fost ucis.
Ministerul libanez al Sănătăţii a transmis că lovitura a ucis o persoană şi a rănite alte trei.
Atacul a lovit cartierul Ras al-Nabaa, dens locuit, unde caută refugiu multe persoane dislocate din suburbiile sudice ale Beirutului de bombardamentele israeliene.
Sursa: hotnews.ro
(VIDEO) Cel puţin 5 persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un bloc de apartamente din Anvers
Cel puţin cinci persoane au murit miercuri într-un incendiu izbucnit într-un bloc de apartamente cu 10 etaje din oraşul belgian Anvers (Antwerp), a anunţat poliţia, relatează Reuters şi AFP.
Ucraina a lovit în Rusia o rafinărie de petrol aflată la 1.300 de km distanţă şi o fabrică de componente pentru rachete, anunţă Zelenski. Două poduri şi un hangar de avioane, atacate în regiunile ucrainene ocupate de ruşi
Ucraina a lovit pentru a doua oară o rafinărie de petrol din oraşul rus Ufa, situată la peste 1.300 km de linia frontului, a declarat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski, pe fondul intensificării atacurilor Kievului pe distanţe lungi, în adâncimea teritoriului rus, relatează Reuters.
Atacuri asupra locuinţelor unor lideri ai partidului conservator aflat la putere în Grecia s-au soldat cu 5 răniţi
Cinci persoane au fost rănite miercuri, la Salonic, în nordul Greciei, în urma unor atacuri cu dispozitive artizanale asupra reşedinţelor a trei lideri ai partidului de dreapta Noua Democraţie (ND), aflat la putere, a declarat poliţia, informează AFP.