UPDATE // (FOTO) Doi pușcăriași au evadat în toiul nopții de la Penitenciarul Nr.8 Bender
UPDATE // Unul dintre deținuți ar fi fost reținut de către angajații Penitenciarului Nr.8 Bender. Administrația Națională a Penitenciarelor, dar și Ministerul Justiției, până la această oră încă nu a venit cu o reacție în legătură cu evadarea celor doi pușcăriași.
Știrea Inițială
Potrivit surselor este vorba despre doi pușcăriași de 26 de ani și respectiv 23 de ani, originari din raioanele Cahul și Căușeni, care noaptea trecută, în circumstanțe încă necunoscute au reușit să evadeze din instituția de detenție.
Primul era condamnat la 10 ani de pușcărie, din anul 2024, pentru un șir de infracțiuni, iar cel de-al doilea, la fel pentru o serie de infracțiuni, a fost condamnat în 2021 la 9 ani și 6 luni de închisoare.
În prezent, oamenii legii interprind toate măsurile de rigoare pentrua stabili locul aflării fugarilor pentru a fi rețiuniți și întorși după gratii.
Amintim că la sfârșitul lunii aprilie un alt deținut a evadat din Penitenciarul Nr.1 Taraclia, iar mai târziu a fost reținut de către oamenii legii.
(VIDEO) Tânăr de 22 de ani, prins cu 63 de pachețele de droguri în Chișinău. Riscă până la 15 ani de închisoare
Un tânăr de 22 de ani, care avea la el 63 de pachețele cu substanțe narcotice de tip PVP (sare) și mai multe obiecte destinate porționării și ambalării drogurilor a fost reținut de oamenii legii în capitală.
(VIDEO) Escrocherie imobiliară de 25 de milioane de lei în sectorul Botanica
O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.
Nicio zi fără tragedii pe șoselele din R.Moldova. Femeie lovită mortal de un automobil, la Hîncești
O femeie a murit, după ce a fost lovită de un automobil. Cazul a avut loc în această dimineață, pe traseul R-34, în apropierea satului Sărata-Galbenă, din raionul Hîncești.