A înjunghiat un bărbat, iar după survenirea decesului, i-a ascuns corpul neînsuflețit. Inculpatul condamnat
Procuratura mun. Chișinău anunță că, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 04 aprilie 2024, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din raionul Florești, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru omor comis cu deosebită cruzime.
Conform învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, la data de 16 iunie 2023, pe timp de noapte, inculpatul, aflându-se în încăperea de pe teritoriul fostei Unități Militare de Carabinieri, amplasată pe str. Bulgară, mun. Chișinău, împreună cu o femeie și cu un bărbat de 54 de ani, unde locuiau temporar, a intrat în conflict cu ultimul din motivul consumului abuziv de alcool.
În timpul conflictului, bărbatul de 54 de ani i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu o rangă metalică inculpatului, iar acesta, din răzbunare, a ieșit din odaia în care locuia, a luat un cuțit de pe masa ce se afla în curte și acționând cu o deosebită cruzime, i-a aplicat victimei, succesiv, multiple lovituri în regiunea spatelui, brațului stâng și abdomen, după care, a aruncat cuțitul într-o gaură din preajma încăperii unde locuia.
Apoi, spre dimineață, după ce a înțeles că bărbatul a decedat, având scopul ascunderii urmelor infracțiunii, a târât corpul neînsuflețit în interiorul unei alte încăperi auxiliare din apropiere și l-a acoperit cu o plapumă, cadavrul fiind depistat de angajații poliției veniți la fața locului în aceeași zi.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția de comiterea faptei imputate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.
Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare
Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.