SPIA „se laudă” că un fost polițist din Strășeni scapă de pușcărie, după ce acum un an a fost prins în timp ce era mituit
Un polițist din Srășeni a fost condamnat la doi ani de închisoare, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru restituirea unui vehicul ridicat în urma unei încălcări rutiere. Executarea pedepsei a fost suspendată condiționat cu fixarea unei perioade de probațiune pe un termen de 3 ani.
Potrivit Serviciului protecție și anticorupție al MAI, pe 8 iunie 2024, angajatul IP Strășeni, ar fi promis eliberarea mijlocului de transport, ridicat și plasat la parcarea specializată în urma încălcării Regulamentului circulației rutiere, în schimbul unei recompense ilicite de 300 de euro.
Bănuitul a fost reținut în flagrant în momentul primirii celei de-a doua tranșe de 150 de euro din suma pretinsă.
„Astfel, prin sentință din 29 aprilie 2025, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, stabilindu-i angajatului IP Strășeni o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu amendă în mărime de 4000 unități contravenționale (200 000 de lei), cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 6 ani. Executarea pedepsei a fost suspendată condiționat cu fixarea unei perioade de probațiune pe un termen de 3 ani”, precizează un comunicat.
Totodată, cei 150 de euro au fost confiscați în contul statului, ca bani rezultați din infracțiune.
Menționăm că, urmare a reținerii în flagrant, conducerea MAI a dispus imediat inițierea anchetei de serviciu în privința acestuia, în procesul căreia angajatul IP Strășeni și-a încetat raportul de serviciu prin demisie.
Dosarul concesionării Aeroportului: Procurorii cer șase ani de închisoare pentru Iurie Leancă
Procurorii în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău solicită șase ani de închisoare pentru fostul premier Iurie Leancă și pedepse similare pentru mai mulți foști demnitari și funcționari. Potrivit Ziarului de Gardă, cererile au fost formulate luni, 14 septembrie, odată cu începerea dezbaterilor judiciare.
Ex-președinte și ex-vicepreședinte al Consiliului Raional Criuleni, condamnați la închisoare și obligați să achite circa 2 milioane de lei
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat săptămâna trecută sentința de condamnare în privința unui fost președinte și a unui fost vicepreședinte al Consiliului Raional Criuleni, recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.
Crima din sectorul Rîșcani. Bărbatul care a omorât un măturător într-un subsol, condamnat la închisoare
Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 40 ani, pentru omorul intenționat și amenințarea cu violența asupra unei persoane cu funcție de răspundere. Instanța de judecată l-a recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunilor și i-a aplicat o pedeapsă de 12 ani de închisoare.