Ucis cu sânge rece, la Nisporeni. SURSE: Suspectul - un adolescent care ar mai fi comis un omor la vârsta de 13 ani
Un bărbat a fost ucis în bătaie de către un adolescent, care i-a dat buzna în casă. Cadavrul victimei a fost depistat în seara zilei de vineri, 28 martie curent, în jurul orei 20:00, în localitatea Bursuc, din raionul Nisporeni, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
Victima s-a dovedit a fi un bărbat de 64 de ani. Cadavrul acestuia a fost găsit zăcând într-o baltă de sânge, în gospodăria sa din localitatea susmenționată, de către o femeie care imediat a alertat poliția.
La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Nisporeni, dar și un medic-legist. Ultimul a depistat preliminar mai multe semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, printre care plăgi tăiate în regiunea mâinilor, dar și a capului. Totodată, bărbatului i-a fost tăiată o ureche, dar și fractura piciorul.
Ulterior, pe urme fierbinți oamenii legii au reținut un suspect în acest caz, care a fost încătușat a doua zi, sâmbătă 29 martie, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore.
Este vorba despre un adolescent, care peste câteva zile împlinește 18 ani și care l-ar fi omorât pe bărbat din cauza unui conflict mai vechi ce s-ar fi petrecut între ei.
Sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei, menționează că individul nu este la prima abatere de la lege. Anterior pe numele acestuia au fost pornite alte două dosare, care au fost clasate de către Procuratura Nisporeni, din cauza că atunci când ar fi comis infracțiunile, acesta era minor.
Dosarele în care a fost recunoscut ca bănuit adolescentul reținut au fost inițiate în baza articolului 186 din Codul Penal, pentru furt, dar și în baza articolului 145 din Codul Penal, după ce în 2019 ar fi comis un omor la vârsta de 13 ani.
Escrocii au furat 75 de milioane de lei într-un singur an. BNM pregătește noi măsuri
Escrocii au provocat pierderi de aproape 75 de milioane de lei prin fraude cu instrumente de plată în Republica Moldova în 2025, potrivit datelor prezentate de Banca Națională a Moldovei (BNM) într-un răspuns oferit redacției BANI.MD.
(VIDEO) Tânăr din Ucraina, reținut la Bălți. A încercat să înșele o femeie de 73 de ani de aproape 9 mii de dolari
Un tânăr de 21 de ani, cetățean al Ucrainei, a fost reținut la Bălți, fiind bănuit de implicare într-o tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari.
(SURSE) Fratele și nepotul unui ex-șef antidrog din cadrul INI, reținuți pentru trafic de droguri pe Telegram
Fratele, dar și nepotul unui fost șef al Direcției Antidrog al INI, au fost reținuți de către ofițerii INI, după ce s-a stabilit că făceau parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în comercializarea drogurilor prin intermediul aplicației Telegram.