„Investiții în viitorii campioni”. A fost lansat proiectul de renovare a școlii sportive din Bălți
Sala de sport a Școlii sportive Boris Petuhov din Bălți va fi renovată cu suportul Agenției Turce de Cooperare și Coordonare (TIKA). În cadrul unei întrevederi dintre primarul municipiului, Alexandr Petkov, și Tarik Mete, coordonator al programelor TIKA în Moldova, a fost semnat un acord prin care Agenția va finanța renovarea sălii de sport, a acoperișului și instalarea unui sistem de ventilație în școala sportivă.
„Această sală va deveni una modernă, cu un sistem de ventilație de calitate și un acoperiș sigur. Vom atrage fonduri pentru izolarea pereților. Acesta nu este doar un proiect de infrastructură, acesta este un proiect de dezvoltare a infrastructurii pentru copiii sportivi din orașul nostru. Sunt sigur că rezultatele sportivilor noștri vor fi și mai răsunătoare datorită noilor condiții, confortabile din școală”, a precizat Alexandr Petkov.
Alexandr Petkov a precizat că renovarea sălii de sport este planificată să fie finalizată în octombrie.
La începutul acestui an, primarul s-a întâlnit cu delegația TIKA la Primăria Bălți. În cursul conversației, el a oferit partenerilor străini idei concrete de proiecte, ai căror beneficiari ar fi bălțenii. Deja în luna martie, TIKA a implementat un proiect de susținere a locuitorilor social vulnerabili din Bălți. În persoana coordonatorului Tarik Mete, agenția a oferit un lot de ajutoare umanitare pentru locuitorii nevoiași ai orașului. Noul proiect a fost, de asemenea, rezultatul acțiunilor actualului primar de a consolida cooperarea internațională și parte a înțelegerilor anterioare.
sursa: ru1.md
Începe Campionatul Mondial de fotbal 2026
Campionatul Mondial de fotbal 2026 are loc în trei țări, SUA, Mexic și Canada și are loc în perioada 11 iunie - 19 iulie. Este primul turneu final al Cupei Mondiale din istorie care are la start 48 de echipe.
Anchetă deschisă în Statele Unite privind vânzarea biletelor pentru Cupa Mondială din 2026 de către FIFA
Procurorii generali din New York şi New Jersey au anunţat miercuri deschiderea unei anchete „privind practicile FIFA în materie de vânzare a biletelor” pentru Cupa Mondială din 2026, turneu care începe la 11 iunie.
Peste 1.500 de participanți vor ieși la startul Legal Half Marathon Chișinău pe 31 mai 2026
Legal Half Marathon Chișinău 2026 va avea loc duminică, 31 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Evenimentul este organizat de Uniunea Juriștilor din Moldova, Asociația EOS DART, portalul avocaturii de afaceri BizLaw.md și comunitatea Run Moldova, cu susținerea Primăriei Municipiului Chișinău și a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Municipiului Chișinău.