Cel puţin zece morţi şi 42 de răniţi în sud-estul Braziliei, într-un accident de autocar
Cel puţin zece persoane au murit vineri într-un accident de autocar, soldat de asemenea cu 42 de răniţi, în sud-estul Braziliei, anunţă autorităţile locale, relatează AFP.
Autocarul ”a lovit pilastrul unui viaduct”, a declarat AFP Secretariatul Securităţii statului Sao Paulo, precizând că ”zece persoane au murit la faţa locului”.
Cei 42 de răniţi - cinci în stare gravă -, salvaţi de pompieri şi echipaje medicale, au fost trimişi la diverse spitale.
Accidentul a avut loc vineri, înainte de zori, în zona Itapetininga, la aproximativ 170 de kilometri vest de Sao Paulo, capitala economică a Braziiliei.
Potrivit Agenţiei Transporturilor de la Sao Paulo (Artesp), un organ public de reglementare în sector, autocarul ”a prezentat o pană mecanică (...), din motive care rămân să fie elucidate”, iar ”şoferul a pierdur controlul vehiculului”.
Secretariatul Securităţii a anunţat că Poliţia Rutieră desfăşura expertize la locul accidentului.
sursa: news.ro
O femeie i-a cusut buzele colegei de apartament „cu ac și ață”, după ce s-au certat
O femeie de 49 de ani din Japonia a fost arestată pentru că i-ar fi cusut buzele colegei sale de apartament, conform poliției locale. Incidentul a avut loc pe 29 iunie, în orașul Koga, regiunea Ibaraki, relatează Telegraaf.
Cel puţin 28 de morţi în incendiul de la o fabrică de încălţăminte din „Capitala pantofilor”, în sud-estul Chinei. Flăcările au blocat muncitorii pe acoperiş. Conducerea companiei a fost reţinută, iar conturile au fost îngheţate
Cel puţin 28 de persoane au murit joi într-un incendiu izbucnit la o fabrică de încălţăminte din sud-estul Chinei, după ce flăcările au cuprins clădirea cu mai multe etaje, blocând muncitorii pe acoperiş, a informat agenţia de ştiri a statului, Xinhua, preluată de Reuters.
Alunecare de teren în nord-vestul Chinei: Bilanțul urcă la 21 de morți
Bilanțul unui alunecări de teren din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, care îngropase 33 de persoane, se ridică la 21 de morți, a raportat miercuri postul național de televiziune CCTV, transmite AFP.