(SURSE) Atac tâlhăresc ca în anii `90, la Căușeni. Chișinăuian ademenit în câmp, bătut și urcat în portbagaj de doi separatiști din stânga Nistrului
Clipe de coșmar pentru un bărbat, după ce a fost victima unui atac tâlhăresc pus la cale de doi indivizi din stânga Nistrului. Cazul a avut loc ziua în amiaza mare, la data de 8 iunie curent, în extravilanul localității Hagimus, din raionul Căușeni, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
Astfel, potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 52 de ani, originar din Chișinău. Acesta ar fi stabilit o întâlnire cu doi indivizi din stânga Nistrului, în vârstă de 29 de ani și respectiv 32 de ani, în proximitatea localității Hagimus, pentru a negocia o înțelegere de comercializarea semințelor de floarea soarelui.
Din nefericire, la fața locului cei doi indivizi l-ar fi atacat pe chișinăuian cu gaze lacrimogene, după care i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, iar ulterior l-au urcat în portbagajul automobilului său de marca Mitsubishi Pajero și ar fi solicitat de la acesta ca să le transfere pe un cont o sumă impunătoare de bani.
În circumstanțe încă nestabilite de anchetă, bărbatul ar fi reușit să se elibereze și să fugă de la fața locului, dar și să scape de către atacatori, la volanul aceluiași automobil în portbagajul căruia a fost închis.
Dânsul a alerta poliția despre caz, iar în noaptea de luni spre marți, 8 iunie spre 9 iunie, cei doi atacatori au fost încătușați de către oamenii legii și au fost reținuți pentru 72 de ore.
(VIDEO) Tânăr de 22 de ani, prins cu 63 de pachețele de droguri în Chișinău. Riscă până la 15 ani de închisoare
Un tânăr de 22 de ani, care avea la el 63 de pachețele cu substanțe narcotice de tip PVP (sare) și mai multe obiecte destinate porționării și ambalării drogurilor a fost reținut de oamenii legii în capitală.
(VIDEO) Escrocherie imobiliară de 25 de milioane de lei în sectorul Botanica
O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.
Nicio zi fără tragedii pe șoselele din R.Moldova. Femeie lovită mortal de un automobil, la Hîncești
O femeie a murit, după ce a fost lovită de un automobil. Cazul a avut loc în această dimineață, pe traseul R-34, în apropierea satului Sărata-Galbenă, din raionul Hîncești.