Andreea Baban și Nicoleta Jizdan, revelațiile turneului ”S&P City Chișinău Masters”
Două junioare au reușit să surprindă plăcut la Turneul internațional de padel ”S&P City Chișinău Masters”, care a avut loc între 8 decembrie 2023 – 21 ianuarie, sub patronajul Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău.
Andreea Baban și Nicoleta Jizdan au reușit performanța de a se clasa pe locul al treilea la cea mai înaltă probă a senioarelor, urcând pe același podium cu titratele padeliste Ilinca Jizdan / Olga Cosîc și Diana Racu / Vera Racu.
Cele două tinere nu s-au oprit doar la această performanță notorie pentru cariera lor, dar și-au trecut în cont inclusiv titlul de campioane la proba feminină a categoriei pentru tineret, și în mod separat au urcat și pe podiumul de la mixt tineret, Nicoleta pe locula al doilea alături de Egor Sușchevici, iar Andreea pe poziția a treia împreună cu Daniel Tăbăcaru. Pe lângă trofee, medalii și diplome, tinerele au încasat, în premieră pentru padleul național, și cecuri de bani.
Rezultatele celor două sportive sunt de remarcat în special că Andreea Baban a început de puțin timp să practice padelul. Antrenamentele la Academia iPadel și dorința sa de a progresa, responsabilitatea, punctualitatea și prezența la fiecare antrenament, au realizat o creștere enormă în dinamica jocului și a rezultatelor.
Cele două tinere, alături de Ilinca Jizdan, Victoria Matricală, Bianca Gîrjev, Dominique Nistreanu, Polina Slepțov, și tinerele care vin tare din spate, de la U14, U12, sunt un nucleu de bază pentru construcția echipei feminine U18 pentru turneele care urmează.
Competițiile au făcut parte din Circuitul Prut Padel Tour, circuit de turnee organizate în Republica Moldova, România și Ucraina, în diverse localități ale celor trei state.
Turneul care poartă denumirea Capitalei Republicii Moldova a fost organizat de DGETS în comun cu Federația Sportivă Națională de Padel din Republica Moldova la sala Squash&Padel City din Chișinău, la diviziile PRO, PRO 2 și Amatori, pentru probele masculin, feminin și mixt, la categoriile de vârstă seniori și tineret (U18).
DGETS a alocat fonduri de susținere a turneului, atât pentru premiile bănești ale jucătorilor care au ocupat primele locuri la diviziile PRO, cât și pentru achiziționarea trofeelor campionilor, medaliilor și diplomelor premianților, și rechizitelor organizatorice, demonstrând încă o dată implicarea în dezvoltarea sportului profesionist și pentru amatori din mun. Chișinău, susținând efortul sportivilor de participare la competiții naționale și internaționale în numele orașului nostru. Fondul total de premiere susținut de DGETS a fost de 15.000 de lei, o premieră pentru padelul din Republica Moldova să ofere premianților și meritatele prime financiare.
După finalizarea tuturor etapelor turneului, se cunosc premianții la fiecare categorie, iar la unele ceremonii de premiere a luat parte și Angela Țîganu – Specialist principal în Direcția Managamentul învățământului extrașcolar, tineret și sport a DGETS, care a felicitat premianții și le-a înmânat prețioasele distincții.
Competițiile au fost conduse de un staff compus din Cătălin Tropin (Arbitru principal), Carolina Jizdan (asistent arbitru principal), Diana Racu (Arbitru), Nicu Miron (Arbitru), Gabriel Roșca (Secretar), Victoria Carauș (Medic), ajutați și coordonați de Mihai Burciu (Președintele Federației Naționale de Padel, membru al Congresului Federației Europene de Padel).
Turneul a fost unul important pentru jucătorii noștri, având astfel șansa să joace acasă într-o competiție de grad internațional, care le aduc în acest fel primele puncte în clasament în anul 2024. Pentru jucătorii de padel din Republica Moldova urmează turneul național ”Mixt Padel Open” din luna februarie, iar jucătorii care țintesc la performanțe și mai înalte vor juca la ”Trofeul Transilvaniei” din Circuitul Profesionist de Padel al României, care va avea loc între 26-28 ianuarie la Brașov (România).
Preminații Turneului internațional de padel ”S&P City Chișinău Masters”, sub patronajul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău.
PRO Masculin Seniori
1. Cătălin Tropin / Vitalie Șciuca
2. Gabriel Jizdan / Nicu Miron
3. Victor Buzatu / Mark Perlov
PRO Feminin Senioare
1. Ilinca Jizdan / Olga Cosîc
2. Diana Racu / Vera Racu
3. Andreea Baban / Nicoleta Jizdan
PRO Mixt Seniori
1. Olga Cosîc / Victor Buzatu
2. Ilinca Jizdan / Cătălin Tropin
3. Elena Ratcovschi / Nicu Miron
PRO Masculin Tineret
1. Daniel Tăbăcaru / Egor Sușchevici
2. Daniel Mursa / Matei Sirețanu
3. Ilia Ratcovschi / Robert Todica
PRO Feminin Tineret
1. Andreea Baban / Nicoleta Jizdan
2. Ilinca Jizdan / Victoria Matricală
3. Mira Cordunean / Delia Dogot
4. Beatrice Rotaru / Alexandra Andrițchi
PRO Mixt Tineret
1. Ilinca Jizdan / Matei Sirețanu
2. Nicoleta Jizdan / Egor Sușchevici
3. Andreea Baban / Daniel Tăbăcaru
PRO 2 Masculin Seniori
1. Alessio Grimaldi / Adrian Balan
2. Matei Sirețanu / Dumitru Jomir
3. Maxim Cersac / Eugeniu Taran
PRO 2 Feminin Senioare
1. Elena Ratcovschi / Victoria Didenco
2. Victoria Carauș / Irina Guzun
3. Carolina Jizdan / Iulia Prida
PRO 2 Mixt Seniori
1. Victoria Didenco / Eugeniu Taran
2. Elena Ratcovschi / Dumitru Jomir
3. Carolina Jizdan / Simion Ciochină
Amatori Masculin Seniori
1. Călin Gonța / Andrei Fedoreev
2. Dorin Ursu / Adrian Balan
3. Alex Marcoci / Mihai Burciu
Amatoare Feminin Senioare
1. Cristina Sușchevici / Irina Guzun
2. Irina Ursu / Nadia Costin
3. Doina Comanac / Iulia Prida
Amatori Mixt Seniori
1. Carolina Jizdan / Adrian Balan
2. Irina Guzun / Mihai Burciu
3. Irina Ursu / Dorin Ursu
Începe Campionatul Mondial de fotbal 2026
Campionatul Mondial de fotbal 2026 are loc în trei țări, SUA, Mexic și Canada și are loc în perioada 11 iunie - 19 iulie. Este primul turneu final al Cupei Mondiale din istorie care are la start 48 de echipe.
Anchetă deschisă în Statele Unite privind vânzarea biletelor pentru Cupa Mondială din 2026 de către FIFA
Procurorii generali din New York şi New Jersey au anunţat miercuri deschiderea unei anchete „privind practicile FIFA în materie de vânzare a biletelor” pentru Cupa Mondială din 2026, turneu care începe la 11 iunie.
Peste 1.500 de participanți vor ieși la startul Legal Half Marathon Chișinău pe 31 mai 2026
Legal Half Marathon Chișinău 2026 va avea loc duminică, 31 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Evenimentul este organizat de Uniunea Juriștilor din Moldova, Asociația EOS DART, portalul avocaturii de afaceri BizLaw.md și comunitatea Run Moldova, cu susținerea Primăriei Municipiului Chișinău și a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Municipiului Chișinău.