Avocat și totodată reprezentant al unei companii de creditare, trimis pe banca acuzaților pentru falsificarea probelor
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui avocat, reprezentantul unei companii de creditare, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de falsificare a probelor.
Cauza penală a fost pornită în mai 2023, de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în baza unui denunț, ulterior fiind expediată Procuraturii Anticorupție, investigația fiind efectuată în comun cu Centrul Național Anticorupție.
Potrivit probelor administrate, învinuitul, acționând în calitate de reprezentant al companiei de creditare, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința unei companii debitoare, urmărind scopul obținerii controlul asupra procesului de insolvabilitate și intenționând să desemneze un anumit lichidator și să obțină o hotărâre judecătorească favorabilă în acest sens – a recurs la falsificarea documentelor legate de adunarea generală a creditorilor care a avut loc în cadrul procesului de insolvabilitate.
În mod specific, învinuitul, a înregistrat date false în documentele legate de adunarea generală a creditorilor, schimbând locul desfășurării adunării și inventând motive pentru absența unuia dintre lichidatori, astfel asigurând desemnarea lichidatorului dorit de el.
Ulterior, aceste documente falsificate au fost prezentate instanței de insolvabilitate a Judecătoriei Chișinău, sediul Central pentru a influența decizia judecătorească în favoarea grupului de creditori.
Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunilor de falsificare a probelor, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 42 500 la 57 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.
Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare
Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.