Un poliţist german a furat 180 kg de brânză dintr-un camion răsturnat după un accident
Un ofiţer german de poliţie şi-a pierdut locul de muncă după ce a furat aproximativ 180 de kilograme de brânză cheddar dintr-un camion răsturnat după un accident rutier, transmite marţi DPA
Curtea Administrativă Superioară a landului Renania-Palatinat (sud-vestul Germaniei) a respins marţi apelul făcut de poliţist, păstrând decizia deja pronunţată.
Poliţistul era angajat la poliţia de autostradă şi ar fi trebuit să securizeze locul în care s-a produs accidentul rutier, conform instanţei. Însă el a condus un microbuz al poliţiei până în apropierea camionului răsturnat şi i-a solicitat unui angajat al unei companii ce debarasa materialele de pe autostradă să-i dea câteva pachete cu brânză.
În total, poliţistul a părăsit locul accidentului cu 9 pachete de brânză cheddar, fiecare cântărind 20 de kilograme, în valoare totală de 554 de euro.
„Acuzatul a dus o parte dintre pachetele de brânză la biroul poliţiei”, conform instanţei. Se poate presupune că a păstrat nişte brânză pentru el, familia şi prietenii săi.
În apel, ofiţerul de poliţie a invocat faptul că practic brânza nu avea nicio valoare şi că a dorit să o salveze de la distrugere. El a precizat că în ceea ce-l priveşte, nu mănâncă deloc brânză cheddar, notează DPA, citată de Agerpres.
Instanţa a avut însă o perspectivă diferită: poliţistul a comis un furt în timp ce se afla la datorie, în uniformă şi cu arma din dotare. „Prin acest comportament, acuzatul a afectat grav reputaţia forţei de poliţie”, conform comunicatului curţii de justiţie.
Este irelevant dacă brânza avea o valoare de piaţă mică, mai precizează instanţa, adăugând că era de datoria poliţistului de prevină orice furt.
sursa: Digi24.RO.
O femeie i-a cusut buzele colegei de apartament „cu ac și ață”, după ce s-au certat
O femeie de 49 de ani din Japonia a fost arestată pentru că i-ar fi cusut buzele colegei sale de apartament, conform poliției locale. Incidentul a avut loc pe 29 iunie, în orașul Koga, regiunea Ibaraki, relatează Telegraaf.
Cel puţin 28 de morţi în incendiul de la o fabrică de încălţăminte din „Capitala pantofilor”, în sud-estul Chinei. Flăcările au blocat muncitorii pe acoperiş. Conducerea companiei a fost reţinută, iar conturile au fost îngheţate
Cel puţin 28 de persoane au murit joi într-un incendiu izbucnit la o fabrică de încălţăminte din sud-estul Chinei, după ce flăcările au cuprins clădirea cu mai multe etaje, blocând muncitorii pe acoperiş, a informat agenţia de ştiri a statului, Xinhua, preluată de Reuters.
Alunecare de teren în nord-vestul Chinei: Bilanțul urcă la 21 de morți
Bilanțul unui alunecări de teren din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, care îngropase 33 de persoane, se ridică la 21 de morți, a raportat miercuri postul național de televiziune CCTV, transmite AFP.