MAI îi vrea „ostatici” în stânga Nistrului pe șoferii cu permise de conducere eliberate de separatiștii de la Tiraspol
Persoanele cu permise de conducere eliberate în localitățile din regiunea transnistreană și municipiul Bender nu au dreptul să conducă automobile.
Persoanele cu permise de conducere eliberate în localitățile din regiunea transnistreană și municipiul Bender nu au dreptul să conducă automobile. Informația a fost confirmată pentru NM de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), scrie Safenews.md.
Instituția a precizat că șoferii care dețin asemenea permise de conducere pot solicita echivalarea lor la normele naționale, după susținerea examenului pentru obținerea dreptului de a conduce, conform noilor prevederi ale legii.
MAI face trimitere la Legea privind siguranța traficului rutier, care stipulează că dreptul de a conduce vehicule reprezintă un drept special de a conduce vehicule din anumite categorii și/sau subcategorii, conducătorul fiind obligat să-l dețină, prin dobândire și/sau recunoaștere în conformitate cu legislația națională și/sau tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Dreptul de a conduce vehicule se confirmă prin deținerea permisului de conducere, în care este indicată categoria sau subcategoria de vehicul pentru care se deține dreptul de a conduce, sau prin înregistrarea acestui drept în Sistemul informațional automatizat „Registrul de stat al conducătorilor de vehicule”, cu condiția că șoferul deține asupra sa un act de identitate valabil pe numele său.
Ministerul Afacerilor Interne a subliniat, de asemenea, că Agenția Servicii Publice (ASP) este autoritatea responsabilă de organizarea și desfășurarea examenelor pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, de documentarea cu permis de conducere și de evidența centralizată a acestor documente. Astfel, examenele pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule se desfășoară în cadrul subdiviziunilor teritoriale ale ASP.
„Prin urmare, permisele de conducere eliberate în localitățile din stânga Nistrului și mun. Bender, nu sunt supuse evidenței în Sistemul informațional automatizat „Registrul de stat al conducătorilor de vehicule” și nu sunt eliberate de către ASP, fapt care denotă că persoanele care dețin asemenea acte nu dispun de dreptul de a conduce vehicule”, a comunicat instituția.
MAI a precizat că, potrivit Codului Contravențional, șoferii care sunt depistați la volan fără dreptul de a conduce riscă să fie îndepărtați de la conducerea vehiculului și să primească amendă de la 1.500 la 3.000 de lei.
Totodată, MAI a punctat că persoanele care dețin permise de conducere eliberate în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender pot solicita echivalarea la normele naționale a dreptului de a conduce vehicule (înlocuirea permise moldovenești – NM). Acest lucru poate fi făcut după susținerea, în condițiile legislației naționale, a probelor teoretice și practice ale examenului la categoria/subcategoria solicitată.
Parlamentul extinde structura CNA – Instituția va avea încă 150 de angajați și un al treilea director adjunct
Parlamentul a aprobat extinderea structurii organizatorice a Centrului Național Anticorupție (CNA), prin majorarea efectivului-limită al instituției cu 150 de posturi.
Părinții singuri, care au copii cu vârsta de până la 16 ani, vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris
Concediile de maternitate și paternală vor fi incluse în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în prima lectură de Parlament.
Comisia de evaluare a procurorilor a contestat la CSJ decizia CSP privind promovarea procurorului Vasile Plevan
Comisia de evaluare a procurorilor a contestat vineri, 26 iunie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) prin care a fost respins raportul negativ al Comisiei privind procurorul anticorupție Vasile Plevan. iar în consecință, CSP a decis că acesta promovează evaluarea externă.