Igor Grosu promite bani pentru renovarea bisericilor. Din buget ar urma să fie alocate în acest scop 20 de milioane de lei
Guvernul vrea să aloce 20 milioane de lei din bugetul de stat, în 2025, pentru renovarea lăcașelor de cult, iar prioritate vor avea bisericile amplasate pe traseele turistice. Despre acest lucru a anunțat președintele PAS, Igor Grosu, într-un spot filmat la Orheiul Vechi.
„Că vrem să le promovăm și să ajutăm la valorificarea lor. Cu toții ne-am convins, în repetate rânduri, că avem o țară foarte frumoasă, că noi moldovenii avem tradiții frumoase. Acum, e de datoria noastră să păstrăm și conservăm acest patrimoniu cultural național”, a spus Igor Grosu, scrie Ziua.MD.
Acesta a mai menționat că, în ultimii ani, guvernarea PAS a alocat aproape 30 milioane de lei pentru amenajarea căilor de acces către obiectivele turistice de din Orheiul Vechi.
„În ultimii ani, am făcut investiții importante la Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, un loc emblematic pentru Moldova, am redeschis ușile bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căușeni, iar Uniunea Europeană ne-a ajutat să restaurăm mănăstirea rupestră de la Țîpova, Cavoul familiilor Macri-Donici de la Dubăsarii-Vechi sau turnul Clopotniței din Vadul-Rașcov”, a menționat șeful legislativului.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.