(SURSE) Caz ieșit din comun la Drochia. Un bărbat s-a răzbunat cu toporul, după ce ar fi fost violat în mod pervers de un consătean
Doi bărbați au ajuns la spital, după ce s-au luat la bătaie, inclusiv cu un topor, din cauza că unul dintre ei l-ar fi violat pe celălalt. Cazul a avut loc ieri, 23 decembrie, în localitatea Popeștii deJos, din raionul Drochia, susțin sursele PulsMedia.MD, din teritoriu.
Astfel, potrivit surselor, un bărbat în vârstă de 43 de ani s-a adresat după ajutor la poliție, după ce ar fi fost lovit cu un topor în cap de către un consătean, în vârstă de 63 de ani.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, dar și grupul operativ din cadrul IP Drochia, care au stabilit preliminar că cei doi bărbați, în noaptea de duminică spre luni, 22 -23 decembrie, ar fi consumat alcool la domiciliul bărbatului de 43 de ani. După ce s-ar fi îmbătat, între ei s-ar fi iscat o bătaie carea fost la un pas de a culmina cu un omor.
Oaspetele i-ar fi aplicat gazdei mai multe lovituri cu toporul în regiunea capului. Fiind audiat de poliție, bărbatul de 63 de ani, ar fi declarat că și-a lovit consăteanul cu toporul în cap, din cauza că ar fi vrut să se răzbune cu acesta pentru că în dimineața zilei de ieri, în intervalul orelor 04:00 - 05:00, acesta l-ar fi bătut și violat în formă perversă, contrar voinței sale.
La momentul dat ambii figuranți sunt internați la spitalul raional Drochia pentru acordarea ajutorului medical necesar, fiind conștienți de acțiunile sale. Astăzi, cei doi urmează a fi supuși examinării medicale la Centrul de Medicină Legală Drochia, pentru stabilirea leziunilor corporale.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele
(VIDEO) Tânără asistentă medicală - curier în schemă de escrocherie de sute de mii de lei în Chișinău
Poliția Capitalei investighează cel puțin patru episoade de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 500.000 de lei, în care este suspectată o tânără de 25 de ani din capitală.
Braconier din Chișinău, reținut după ce a accidentat o mașină a IP Dubăsari
Un bărbat de 40 de ani, originar din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore după ce nu s-a conformat cerințelor Poliției. Incidentul a avut loc aseară, aproape de miezul nopții, în extravilanul satului Ustia din raionul Dubăsari, unde polițiștii desfășurau măsuri de prevenire și combatere a braconajului.
EXCLUSIV (FOTO // SURSE) Detalii despre moartea șefului IP Fălești. BMW X7 cuprins de flăcări, iar cadavrele în afara mașinii la zeci de metri pe câmp
Două persoane au murit, printre care și șeful IP Fălești, Denis Iljînschi, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:30, pe traseul R-16 la ieșire din orașul Fălești spre direcția municipiului Bălți