Procuratura Generală și Ministerul Justiției consolidează cooperarea în domeniul executării hotărârilor CtEDO
Procurorul general, Alexandru Machidon, a avut loc acum două zile o întrevedere de lucru între reprezentanții Ministerului Justiției și a Agentului guvernamental.
În cadrul întrevederii, participanții și-au exprimat deschiderea pentru consolidarea cooperării interinstituționale, în special în domeniul executării hotărârilor CtEDO care presupun întreprinderea unor măsuri individuale și/sau generale ce țin de competența Procuraturii, în vederea remedierii încălcărilor constatate și prevenirii unor încălcări similare ale drepturilor garantate de Convenția europeană a drepturilor omului.
Un subiect important al discuțiilor l-a constituit stadiul executării hotărârilor aflate sub supravegherea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. În acest context, a fost abordată necesitatea intensificării eforturilor pentru realizarea măsurilor restante și avansarea procesului de executare, inclusiv în vederea închiderii supravegherii în cauzele în care obligațiile statului au fost îndeplinite. A fost subliniată importanța progreselor în acest domeniu, inclusiv în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
De asemenea, au fost discutate aspecte privind executarea hotărârilor din grupul de cauze „Șarban”, în special cele referitoare la motivarea corespunzătoare a demersurilor procurorilor privind aplicarea și prelungirea măsurilor preventive privative de libertate, în conformitate cu standardele prevăzute de Convenția europeană a drepturilor omului.
La finalul întrevederii, participanții au reiterat disponibilitatea de a menține un dialog instituțional constant și de a consolida cooperarea pentru asigurarea executării efective a hotărârilor CtEDO și respectării drepturilor fundamentale ale omului.
Furtul unui card bancar ar putea fi pedepsit cu până la 3 ani de închisoare, chiar dacă nu au fost retrași bani
Furtul unui card bancar va fi sancționat cu amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la trei ani, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ulterior. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, care extinde sancțiunile pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar.
CSJ casează hotărârile unor instanțe prin care UAM era obligată să admită un fost procuror în avocatură
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a casat hotărârile instanțelor inferioare prin care Uniunea Avocaților din Republica Moldova fusese obligată să admită un fost procuror în profesia de avocat fără susținerea examenului de calificare.
Judecătoarea Tatiana Bivol a promovat evaluarea externă, după audierile în care a fost întrebată despre inimioarele de pe Facebook
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat evaluarea judecătoarei Tatiana Bivol, de la Judecătoria Chișinău. În urma examinării, Completul a constatat că magistrata întrunește criteriile de integritate și a propus Consiliului Superior al Magistraturii promovarea evaluării externe.