Rețea infracțională care facilita obținerea de buletine românești pentru cetățeni ruși, ucraineni și moldoveni, destructurată în România

O amplă operațiune desfășurată marți dimineață în județul Botoșani, din România, a dus la destructurarea unei rețele infracționale specializate în emiterea ilegală de cărți de identitate românești pentru cetățeni din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova. Peste 200 de percheziții au fost efectuate la sediile unor instituții publice și la domiciliile unor persoane fizice, în cadrul unei anchete care vizează infracțiuni de corupție și fals.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 1 iulie 2025, 14:09
Rețea infracțională care facilita obținerea de buletine românești pentru cetățeni ruși, ucraineni și moldoveni, destructurată în România

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), rețeaua era compusă din funcționari publici din cadrul unui serviciu de evidență a populației și ai unei primării din județul Botoșani. Aceștia sunt acuzați de luare de mită, fals informatic și fals în acte oficiale. În paralel, beneficiarii, cetățeni străini, în special din fostul spațiu sovietic, au obținut acte de identitate românești în baza unor documente falsificate, stabilindu-și fictiv domiciliul în România, scrie Ziua.MD.

„Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar și la alte atribute de identificare, precum nume, prenume, data și locul nașterii”, informează Parchetul ICCJ, citat de News.ro.

Potrivit anchetatorilor, beneficiarii prezentau certificate de cetățenie română anterior falsificate și depuneau declarații de luare în spațiu întocmite în fals, fără cunoștința sau acordul proprietarilor reali ai imobilelor. Documentele erau înregistrate ulterior în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, iar cei în cauză primeau acte de identitate românești care atestau cetățenia și domiciliul în România.

Un aspect grav relevat de anchetă este că, în perioada 2023–2024, aproximativ 7.000 de persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte foste republici sovietice și-au stabilit domiciliul fictiv în România prin intermediul acestei rețele.

Printre beneficiarii acestor acte de identitate false s-ar afla și un cetățean român acuzat de incendierea locuinței premierului britanic Keir Starmer, ceea ce indică potențiale riscuri de securitate generate de activitatea grupării.

(FOTO) Un manuscris nepublicat al lui Mozart a fost descoperit în Paris: melodiile vor fi interpretate pentru prima oară de Orchestra Filarmonică

Un manuscris rar al celebrului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, conținând șapte piese pentru harpă și flaut, a fost descoperit în arhivele Bibliotecii Naționale a Franței (BnF). Descoperirea, anunțată vineri de instituție, este considerată „majoră” de către specialiști, conform declarației directorului BnF, Gilles Pécout.

Italienii sunt revoltați după ce Donald Trump a spus că a făcut o poză „din milă” cu Giorgia Meloni, după ce aceasta l-a „implorat”

Italia a reacționat vineri, 19 iunie 2026, după comentariile președintelui american Donald Trump, care a susținut că premierul italian Giorgia Meloni „l-a implorat” pentru o fotografie în cadrul summitului G7 din Franța. Într-un video postat pe X, Meloni a declarat că este „sincer uimită” de afirmațiile liderului de la Casa Albă, pe care le-a calificat drept „inventate”.