Un angajat al ambasadei Rusiei în Cipru, găsit mort, în aceeaşi zi în care un oligarh rus a dispărut tot în insulă

Un angajat al ambasadei Rusiei în Cipru a fost găsit decedat în biroul său, autopsia relevând că moartea sa nu a survenit din cauze naturale, fiind vorba probabil de un „suicid”, a declarat luni pentru AFP o sursă a poliţiei cipriote. Potrivit media ruse Aghentstvo, moartea acestuia a survenit în aceeaşi zi în care cunoscutul om de afaceri rus Vladislav Baumgertner, care locuia de ceva timp la Limassol, a dispărut în mod „misterios”.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 13 ianuarie 2026, 20:46
Un angajat al ambasadei Rusiei în Cipru, găsit mort, în aceeaşi zi în care un oligarh rus a dispărut tot în insulă

Corpul angajatului diplomatic a fost descoperit joia trecută, iar poliţia cipriotă a fost chemată de ambasadă, însă agenţilor nu li s-a permis să intre în incinta clădirii pentru a face cercetări la faţa locului, au relatat media locale. 

Corpul neînsufleţit al angajatului ambasadei ruse, a cărui identitate nu fusese iniţial dezvăluită, a fost predat poliţiei în curtea misiunii diplomatice ruse. 

Potrivit cotidianului cipriot în limba greacă Phileleftheros, poliţiei i s-a comunicat doar că bărbatul era rus şi că acesta s-a sinucis şi a lăsat o scrisoare.

Ambasada, însă, nu a prezentat această scrisoare poliţiei cipriote, spunând că a trimis-o la Moscova, potrivit sursei citate de AFP. 

Autorităţile cipriote „se pare că au fost informate despre incident cu o întârziere de câteva ore”, a relatat ziarul. Cipru, membru al Uniunii Europene, găzduieşte de ani de zile o numeroasă comunitate rusă, notează AFP, citată de Agerpres. 

Ambasada Rusiei în Cipru a confirmat luni decesul angajatului său, indicând că încearcă să rezolve problema repatrierii corpului acestuia, potrivit Gazeta.ru. 

„Cu profundă tristeţe anunţăm decesul colegului nostru, angajatul ambasadei A.V. Panov, survenit la 8 ianuarie 2026. Moartea sa este o tragedie profund personală pentru familia şi prietenii săi”, se arată într-o postare a ambasadei Rusiei din Nicosia pe contul său oficial de Telegram. 

Este vorba de Aleksei Panov, secretarul III al ambasadei ruse din Cipru, precizează Aghentstvo. Cauza oficială a decesului acestuia nu a fost dezvăluită. Ministerul rus de Externe nu a comentat încă incidentul. 

În legătură cu acest incident, Aghentstvo indică faptul că decesul diplomatului rus a survenit după dispariţia în aceeaşi zi a oligarhului rus Vladislav Baumgertner, care îşi avea reşedinţa la Limassol. 

Poliţia cipriotă a declanşat cercetări cu privire la dispariţia "misterioasă" a lui Baumgertner, care nu a mai fost văzut din 7 ianuarie. Ultima dată, semnalul telefonului său a fost înregistrat în zona de coastă cu o pantă abruptă, nu departe de satul Pissouri de lângă Limassol, conform aceleiaşi media ruse.

Sursa: digi24.ro

Kushner şi Witkoff se întâlnesc joi cu Putin la Moscova şi cu Zelenski la Dublin, după negocierile de la Abu Dhabi, salutate de către negociatorul ucrainean David Arahamia drept ”o dinamică bună”

Emisarii americani Jared Kushner şi Steve Witkoff urmează să se întâlnească joi, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar apoi la Dublin cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în urma negocierilor ruso-ucrainene care s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, relatează AFP.