Fără Spînu pe lista PAS pentru parlamentarele din toamna acestuia an
Fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, nu intenționează să candideze la alegerile parlamentare din acest an. Declarația au fost făcută de acesta în cadrul unei emisiuni la un post afiliat guvernării. Totuși, Spînu nu exclude revenirea în politică, dar nu în perioada apropiată.

„Nu am zis niciodată că am luat o pauză de la politică sau de la altceva, eu în noiembrie când am plecat, am considerat că este bine o perioadă, pentru că erau multe speculații, ca să lăsăm lucrurile să se liniștească într-un fel. (...) Acum nu am nici un plan să revin în politică, adică la aceste alegeri sau imediat după alegeri, dar nu exclud, la un moment dat, viața merge înainte, vom vedea, dar la etapa asta nu”, a declarat Andrei Spînu.
Chiar dacă nu mai deține funcții oficiale, Andrei Spînu spune că rămâne implicat civic și preocupat de viitorul țării:
„Eu îmi doresc să rămân în Moldova, ca și foarte mulți cetățeni din țara noastră care își văd viitorul aici, acasă. Pentru mine contează foarte mult ce se va întâmpla la toamnă, și nu doar la toamnă, în toate alegerile care urmează de acum încolo. Eu nu vreau să trăiesc într-o țară în care libertățile oamenilor sunt limitate, în care Kremlinul influențează direct acțiunile politice ale Guvernului sau a Parlamentului prin diferite partide sau funcționari publici și de asta consider că rolul meu ca cetățean, este să mă expun pe subiectele pe care eu cred că este important să se expună și nu doar eu”.
Întrebat dacă ar forma un partid sau ar adera la unul existent, Spînu a menționat că nu s-a gândit la un asemenea pas:
„- Nu m-am gândit ce ar trebui exact să se întâmple ca să fac acest pas acum sau într-un viitor mai apropiat, dar probabil aș analiza contextul politic dacă există loc și necesitate.
- Ar putea fi Andrei Spînu liderul unui partid, care ar putea fi un concurent serios al PAS-ului?
- Eu tare sper ca PAS să nu ajungă în situația dată, în care să se discute în spațiul public că are nevoie de un concurent serios, cu care să lupte”.
Deși nu mai este membru PAS, acesta susține că formațiunea are nevoie de concurență, dar speră că va rămâne principala forță pro-europeană „în viitorul care ne așteaptă”.
Cât despre o eventuală revenire în Guvern, Andrei Spînu nu exclude această posibilitate, dar afirmă că nu a existat nicio discuție concretă până acum.
„Am fost întrebat dacă aș reveni în Guvern, am spus că în funcție de situație. Nu exclud că nu aș putea să accept o invitație. Nu am primit o propunere și nu am discutat niciodată despre revenirea mea în Guvern sau pe lista electorală sau în altă formă în partid”, a declarat Spînu.
Amintim că Andrei Spînu s-a retras din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate în noiembrie 2024. Spînu a declarat că, deși a fost ținta unor atacuri repetate fără dovezi, a lucrat în interesul țării și menționa că decizia sa de retragere va permite o mai mare concentrare asupra problemelor importante pentru Moldova.
Opoziția critică „modul netransparent” de desemnare a judecătorilor la Curtea Constituțională
Anunțurile privind desemnarea candidaturilor la funcția de judecători ai Curții Constituționale din partea Guvernului și Parlamentului, făcute seara târziu prin intermediul rețelelor de socializare, sunt criticate de unii politicieni din opoziție.
(VIDEO) Bătaie la ședința Consiliului municipal Chișinău. Consilieri s-au luat de piept din cauza unui campionat internațional de kickboxing
Altercații și îmbrânceli la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC). Scandalul s-a iscat după ce, de dimineață, în cadrul unei conferință de presă, consilierii PAS au criticat organizarea unui campionat internațional de kickboxing în capitală. Evenimentul, neautorizat de Ministerul Educației, a fost calificat de PAS drept o amenințare la adresa securității. Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Andrei Pavaloi, a respins acuzațiile.
Blocul „Alternativa” a depus la CEC actele pentru înregistrare la alegerile parlamentare din toamnă
Blocul Electoral „Alternativa”, format din Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Congresul Civic și fostul candidat la prezidențiale Alexandr Stoianoglo, a depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) documentele pentru înregistrarea în cursa electorală din toamnă.
Comentarii facebook