(FOTO) Tânăr reținut, după ce a furat un Passat „cu bani”, la Vadul lui Vodă. Mașina a fost găsită răsturnată într-o fâșie forestieră
Un tânăr a fost reținut de oamenii legii, după ce a furat un automobil cu care ulterior s-a răsturnat. Cazul a avut loc noaptea trecută în orașul Vadul lui Vodă din municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedi.MD.
Poliția a fost alertată despre acest caz, în jurul orei 03:45, de către proprietarul mașinii, un bărbat în vârstă de 37 de ani, în stare de ebrietate. Acesta a comunicat că două persoane necunoscute i-ar fi furat automobilul de marca Volkswagen Passat, cu care s-ar fi deplasat în direcția satului Bălăbănești, raionul Criuleni.
La fața locului oamenii legii au stabilit că în automobil se aflau bani în sumă de 3500 de euro, dar și trei telefoane mobile.
În timpul măsurilor speciale de investigații, automobilul furat a fost găsit răsturnat într-o fâșie forestieră din proximitatea localității Mălăieștii Vechi, Criuleni, iar făptașii au dat bir cu fugiții de la fața locului.

Pe urme fierbinți, un echipaj al BPRO l-a prins pe unul dintre făptași, care s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 24 de ani. Ultimul a fost escortat la IP Ciocana pentru a fi documentat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un proces penal.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Accident cu implicarea unei motociclete în Chișinău
Un tânăr s-a ales cu traumatisme ușoare după ce motocicleta cu care se deplasa a fost implicată într-un accident. Cazul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 16:58, pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.