Ministrul MAI, Daniela Misail-Nichitin, anunță majorări de salarii pentru „meserii rare”
Salariile polițiștilor și ale altor angajați ai MAI ar putea crește de la 10 până la 30%, în funcție de funcție și responsabilități, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, planificată pentru 1 ianuarie 2027. Majorări și mai mari sunt prevăzute pentru specialiștii din domeniul IT și experții criminaliști. Cifrele sunt însă orientative, întrucât proiectul de lege nu a fost încă aprobat, susține ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Potrivit oficialei, proiectul actual prevede creșteri salariale de 10-15% pentru subofițeri și angajații aflați la început de carieră. Pentru personalul cu sarcini și responsabilități mai mari, majorările ar putea ajunge la 20-30%.
„Pentru anumite categorii de angajați a căror sarcini și responsabilități sunt mult mai mari, noi vorbim de o creștere și de 20-30%. Mai mult ca atât, sunt anumite categorii, cum ar fi meserii rare, spre exemplu pe dimensiunea IT, aici salariile vor crește și mai mult”, a explicat Daniella Misail-Nichitin, la o emisiune la postul public de televiziune.
Ministrul a precizat că majorările mai consistente pentru specialiștii IT și experții criminaliști sunt necesare pentru a atrage și păstra profesioniștii în sistem. În special în domeniul tehnologiilor informaționale, MAI se confruntă cu dificultăți în a concura cu salariile oferite de companiile private.
O altă schimbare propusă este salarizarea diferențiată a angajaților care îndeplinesc aceleași atribuții, dar au un volum diferit de muncă. De exemplu, polițiștii de frontieră din punctele de trecere aglomerate ar putea fi remunerați diferit față de cei care activează în puncte cu un flux redus de călători.
Amintim că reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar, care presupune modificarea Legii nr. 270/2018, urma inițial să fie aplicată de la 1 septembrie 2026, însă a fost amânată din cauza constrângerilor bugetare. Noua grilă salarială este planificată să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, după aprobarea modificărilor de către Guvern și Parlament. Potrivit estimărilor prezentate anterior de autorități, salariile din domeniul ordinii publice ar urma să crească, în medie, cu 15%.
Pentru a compensa amânarea reformei, autoritățile au prevăzut plăți unice în octombrie 2026 pentru angajații bugetari cu un salariu brut mediu lunar mai mic de 20.000 de lei. Personalul din domeniul ordinii publice se numără printre categoriile eligibile pentru o indemnizație de 3.000 de lei. Reforma mai prevede ca salariul de bază să reprezinte cel puțin 70% din remunerația totală, precum și reducerea diferențelor dintre cele mai mici și cele mai mari salarii din sectorul public.
Șeful SPIA, Dorin Vrednic, a participat la Forumul Internațional Anticorupție 2026, sub egida NABU
Șeful Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, comisar-șef Dorin Vrednic, a participat la Forumul Internațional Anticorupție 2026 (International Anti-Corruption Forum - IACF 2026), desfășurat la București, România, sub egida Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU).
(FOTO)(VIDEO)Noi detalii despre accidentul grav de la ieșirea din Bălți
Noi detalii despre accidentul grav produs în această seară, la ieșirea din municipiul Bălți, pe traseul R-6, unde două automobile, un Mitsubishi și un Jaguar, au luat foc în urma impactului. Ambii conducători auto, o femeie de 32 de ani și un bărbat de 31 de ani, au fost transportați la Spitalul Clinic Bălți pentru îngrijiri medicale.
MAI îi răspunde lui Lilian Carp: Când va fi funcțional MD-Alert și cine trebuie să întrețină adăposturile
Ministerul Afacerilor Interne a venit cu o reacție la criticile președintelui Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp, privind întârzierile în implementarea sistemului de alertă MD-Alert și starea deplorabilă a unor adăposturi de protecție civilă.