Doi soți de 73 și 76 de ani s-au bătut cu bastoanele în România. Acum au dosare penale și trebuie să păstreze 100 de metri distanță între ei
Scandal într-o familie din Gorj. Doi soți, de 73 și 76 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce s-au bătut cu bastoanele. Mai mult, scrie gorjeanul.ro, cei doi s-au ales și cu ordine de protecție și nu au voie să se apropie unul de altul la mai puțin de 100 de metri. Agresiunea a pornit pe fondul geloziei și al alcoolului, spun polițiștii.
Scandalul a avut loc marți, în casa unei familii din comuna Bumbești-Pițic, din județul Gorj. "Pe fondul geloziei și al consumului de alcool, doi soți, o femeie în vârstă de 73 de ani și un bărbat, în vârstă de 76 de ani, s-au agresat reciproc, lovindu-se cu palmele și bastoanele de care se foloseau pentru a se deplasa, provocându-și reciproc echimoze și contuzii la nivelul feței și corpului", transmit reprezentanții IPJ Gorj.
În urma apelului la 112, medicii chemați la intervenție au vrut să-i ducă la spital, însă bătrânii au refuzat. Pe numele lor, polițiștii au întocmit dosar penal pentru violență în familie
. "A fost întocmit formularul de evaluare a riscului ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent de producere a unei infracțiuni, fiind emise două ordine de protecţie provizorii, unul împotriva celuilalt, fiindu-le interzis să se apropie unul de celalalt la o distanță de 100 metri", mai transmit polițiștii
sursa: digi24.ro
O femeie i-a cusut buzele colegei de apartament „cu ac și ață”, după ce s-au certat
O femeie de 49 de ani din Japonia a fost arestată pentru că i-ar fi cusut buzele colegei sale de apartament, conform poliției locale. Incidentul a avut loc pe 29 iunie, în orașul Koga, regiunea Ibaraki, relatează Telegraaf.
Cel puţin 28 de morţi în incendiul de la o fabrică de încălţăminte din „Capitala pantofilor”, în sud-estul Chinei. Flăcările au blocat muncitorii pe acoperiş. Conducerea companiei a fost reţinută, iar conturile au fost îngheţate
Cel puţin 28 de persoane au murit joi într-un incendiu izbucnit la o fabrică de încălţăminte din sud-estul Chinei, după ce flăcările au cuprins clădirea cu mai multe etaje, blocând muncitorii pe acoperiş, a informat agenţia de ştiri a statului, Xinhua, preluată de Reuters.
Alunecare de teren în nord-vestul Chinei: Bilanțul urcă la 21 de morți
Bilanțul unui alunecări de teren din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, care îngropase 33 de persoane, se ridică la 21 de morți, a raportat miercuri postul național de televiziune CCTV, transmite AFP.