(VIDEO) „Sunt bucuros și mândru pentru țara mea”. Declarațiile lui Denis Vieru după victoria de la Olimpiada de la Paris
După ce a adus Republicii Moldova o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, judocanul Denis Vieru s-a declarat bucuros și mândru pentru sine, țara noastră și oamenii care i-au fost alături. Sportivul a menționat că intenționează să ajungă și la următoarea Olimpiadă, care va avea loc peste patru ani. Precizările au fost făcute pe 27 iulie pentru Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.
„Emoțiile sunt la nivel foarte mare. Sunt bucuros și mândru pentru mine, pentru țara mea, pentru oamenii care sunt alături, care m-au susținut și mi-au dat un imbold să tind la mai mult și la mai mare”, a declarat Denis Vieru.
Jodocanul a menționat că dedică medalia pe care a obținut-o la Jocurile Olimpice de la Paris tuturor celor care l-au sprijinit.
Acesta mai spus că va munci pentru a ajunge și la următoarea Olimpiadă. „Fiecare sportiv își dorește o medalie de aur. Eu sunt unul din cei care totuși are o responsabilitate dublă față de mulți oameni. Și am făcut-o, reușesc și dovedesc că se poate și în Republica Moldova. Și peste patru ani o să dovedesc că sunt și mai bun decât acum. Și sper să ajung și la Olimpiada viitoare”, a precizat el.
Întrebat ce va face cu premiul de 2 milioane de lei din partea Guvernului de la Chișinău pentru rezultatul obținut la Jocurile Olimpice, Denis Vieru a spus: „O să mă gândesc în privința la bonusuri. Evident, cum o făceam, o fac și sper că o voi face și în viitor, o să donez careva bani. Deja cui și când, o să-mi spună suflețelul. Și o să bucur și alți oameni din acest premiu plăcut”.
Amintim că, pe 27 iulie, Denis Vieru a acces în semifinalele Jocurilor Olimpice de la Paris, la proba de judo în categoria de greutate de 66 kg, după ce a trecut de finlandezul Luukas Saha și sârbul Stranhija Buncic. În semifinale, Vieru l-a întâlnit pe campionul olimpic, japonezul Hifumi Abe, în fața căruia a cedat. Ulterior, sportivul moldovean a luptat cu francezul Walide Khyar pentru medalia de bronz pe care l-a învins.
Jocurile Olimpice de la Paris se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Republica Moldova este reprezentată de 26 de sportivi la 10 probe.
FC Zimbru Chișinău riscă să-și înceteze activitatea! Clubul trebuie să achite peste un milion de euro unui fotbalist accidentat
Clubul de fotbal Zimbru Chișinău va trebui să achite despăgubiri de peste un milion de euro fotbalistului olandez Donny van Iperen, în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Suma a fost stabilită pentru accidentarea gravă suferită de jucător în timpul unui meci din august 2022.
(FOTO) R.Moldova s-a clasat pe locul 9 la Cupa Mondială de taekwon-do din Kazahstan. Două titluri mondiale cu doar patru sportivi
Echipa națională a Republicii Moldova a încheiat Cupa Mondială de Taekwon-Do ITF 2026 pe locul 9 în clasamentul general pe națiuni, cu un bilanț de patru medalii: două de aur, una de argint și una de bronz. Rezultatul are o valoare deosebită: Moldova a concurat cu doar patru sportivi, într-o competiție la care au luat parte 760 de atleți din 25 de țări, iar în organizarea evenimentului au fost implicate peste 1.200 de persoane.
Fotbal: Neymar evită întrebările despre retragere, iar tatăl jucătorului exclude varianta renunțării la carieră
Atacantul brazilian Neymar a evitat, luni, să se pronunțe cu privire la o eventuală retragere la finalul contractului său cu Santos, deși tatăl său a declarat că acesta 'va continua să joace fotbal', relatează AFP.