UPDATE // Percheziții CNA la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Un angajat al instituției și un avocat reținuți pentru 72 de ore
UPDATE // Un avocat și un angajat al unei instanțe de judecată din municipiul Chișinău au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Procuraturii Anticorupție într-o cauză penală pornită pentru trafic de influență.
Potrivit materialelor cauzei, avocatul ar fi transmis angajatului instanței sume cuprinse între 4.500 și 6.000 de euro pentru fiecare caz, susținând că acesta ar avea influență asupra unor judecători din instanțe de diferite niveluri și i-ar putea determina să pronunțe hotărâri favorabile în interesul unui agent economic.
Ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor, au efectuat percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților, precum și într-un birou de serviciu. În urma acțiunilor de urmărire penală au fost ridicate obiecte și înscrisuri relevante pentru cauza penală.
Cei doi bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de urmărire penală al CNA. Acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării altor persoane care ar putea fi implicate în schemă.
Știrea inițială
Două angajate ale Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ar fi vizate de acțiuni de urmărire penală desfășurate de ofițerii Centrului Național Anticorupție.
Astfel, potrivit surselor PulsMedia.MD, perchezițiile le-ar fi vizat pe două angajate ale judecătoriei Chișinău, inclusiv șefa arhivei.
Potrivit reprezentanților CNA, acțiunile au loc în cadrul unui dosar de corupție, iar cu mai multe detalii vor fi oferite ulterior.
(VIDEO) Tânăr de 22 de ani, prins cu 63 de pachețele de droguri în Chișinău. Riscă până la 15 ani de închisoare
Un tânăr de 22 de ani, care avea la el 63 de pachețele cu substanțe narcotice de tip PVP (sare) și mai multe obiecte destinate porționării și ambalării drogurilor a fost reținut de oamenii legii în capitală.
(VIDEO) Escrocherie imobiliară de 25 de milioane de lei în sectorul Botanica
O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.
Nicio zi fără tragedii pe șoselele din R.Moldova. Femeie lovită mortal de un automobil, la Hîncești
O femeie a murit, după ce a fost lovită de un automobil. Cazul a avut loc în această dimineață, pe traseul R-34, în apropierea satului Sărata-Galbenă, din raionul Hîncești.