Femeie atacată cu sabia de către propriul fiu, la Ialoveni

O femeie a a ajuns al spital, după ce ar fi fost atacată cu o sabie de către propriul fiu. Cazul a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 05:30, în localitatea Costești, din raionul Ialoveni, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 18 martie 2025, 08:37
Sabie

Potrivit surselor, femeia se afla la domiciliu, când între ea și fiul său, un individ în vârstă de 29 de ani, a izbucnit o ceartă care a fost la un pas de a culmina cu o tragedie.

Individul ar fi scos o sabie cu care și-ar fi atacat mama și a lovit-o peste mâini. În urma incidentului, femeii i-a fost amputat degetul mic de la mâna dreaptă.

Aceasta a fost transportată la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar.

Totodată, fiul său a fost escortat de oamenii legii la IP Ialoveni, unde a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal.

(VIDEO) Patru studenți din Chișinău aduceau droguri de la Comrat și le livrau colegilor de facultate

O rețea de trafic de droguri, administrată de patru tineri, studenți în Chișinău și originari din sudul Republicii Moldova, a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI. Timp de două luni, oamenii legii au documentat activitatea infracțională a trei tineri și a unei tinere, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani. Potrivit anchetei, aceștia ar fi comercializat marijuana colegilor de facultate și persoanelor din cercul lor de apropiați.

(VIDEO) Călătoria clandestină în UE a trei bangladeshieni, zădărnicită de polițiștii de frontieră la Costești

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Costești a Direcției regionale Nord, contracarat o tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, în care erau implicați trei cetățeni ai Bangladeshului. Aceștia se deplasau cu un automobil condus de un cetățean al Republicii Moldova, având intenția de a ajunge clandestin pe teritoriul Uniunii Europene.