Fost șef interimar a Postului vamal Chişinău, pe banca acuzaților pentru comiterea traficului de influență și corupere activă
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui fost șef interimar al Postului vamal Chişinău al Serviciului Vamal, fiindu-i incriminată săvârșirea a patru episoade infracționale, de trafic de influență și corupere activă.
Cauza penală a fost pornită în august 2022, de către Centrul Național Anticorupție, în baza autosesizării, iar investigațiile financiar paralele fiind efectuată în comun cu Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale.
Potrivit probelor administrate, învinuita în octombrie 2022, deținând funcția de şef interimar al Postului vamal Chişinău 1 al Serviciului Vamal, urmare a funcției deținute, susținând că are influență asupra persoanelor publice din cadrul aceluiași post vamal, a primit de la un broker vamal suma de 6000 dolari SUA, pentru a influența inspectorul vamal în gestiunea căruia se afla declarația vamală a unui agent economic, să faciliteze importul de mărfuri de către agentul economic, fără achitarea taxelor în mărimea corespunzătoare.
Respectiv, în aceeași perioadă, învinuita a promis și dat unui inspector vamal al Postului vamal Chişinău 1 al Serviciului Vamal, mijloace bănești în mărime de 200 dolari SUA, ca ultimul să adopte o decizie pozitivă în favoarea unui agent economic, pe marginea unei declarații vamale aflată în gestiunea sa, mijloace bănești care anterior au fost primite de către învinuită, pentru a influența inspectorul vamal, de la un angajat al Secției analiza riscurilor din cadrul Biroului Vamal Centru al Serviciului Vamal, ultimul acționând în interesul agentului economic.
Totodată, s-a mai stabilit că în noiembrie 2022, acesta a promis și dat unui inspector din cadrul Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal, mijloace bănești în mărime de 1000 dolari SUA, pentru asigurarea protecționismului și tutelarea unor eventuale acte de corupție săvîrșite în activitatea de serviciu.
Învinuita nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Dacă va fi găsită culpabilă de comiterea infracțiunilor de trafic de influență și corupere activă, aceasta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani și închisoare de pînă la 6 ani cu amendă în mărime de la 100 000 la 200 000 lei în cazul.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.
Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare
Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.