Poliția germană a arestat un adolescent de 15 ani, implicat în atacul de la un festival unde au fost ucise cu cuțitul trei persoane. Gruparea „Stat Islamic” a revendicat atacul
Poliția germană a arestat sâmbătă un adolescent de 15 ani, bănuit de implicare în sângerosul atac de la festivalul de muzică de la Solingen, unde trei persoane au fost înjunghiate mortal și alte patru grav rănite, informează BBC. Băiatul arestat de poliție nu e considerat principalul suspect dar polițiștii cred că acesta știa dinainte de atac.
De asemenea, polițiștii germani au precizat, într-o conferință de presă, că nu exclud ipoteza unui atentat terorist. Gruparea militantă „Stat Islamic” a precizat într-un comunicat pe contul său Telegram că atacul a fost comis de unul dintre membrii săi „pentru a răzbuna musulmanii din Palestina şi de pretutindeni”. Acesta nu a furnizat dovezi pentru afirmaţia sa şi nu este clar cât de strânsă ar fi fost orice relaţie între atacator şi Stat Islamic.
Trei persoane au fost ucise şi patru au fost grav rănite vineri seară, de un bărbat care a înjunghiat trecători la întâmplare la un festival din oraşul Solingen, din vestul Germaniei. Poliţia a spus că a desfăşurat un „contingent mare”, inclusiv un elicopter, pentru a-l căuta pe agresorul care a fugit de la faţa locului.
Poliţia a refuzat să discute despre un posibil motiv sau să speculeze cu privire la identitatea suspectului. Ministrul federal al Sănătăţii, Karl Lauterbach, a afirmat că speră că „echipele de salvare pot salva răniţii care sunt încă în viaţă şi că poliţia poate prinde făptuitorul laş şi patetic”.
Premierul regional Hendrik Wüst, care a sosit la faţa locului sâmbătă noaptea, a postat pe X un mesaj potrivit căruia „toată Renania de Nord-Westfalia este alături de oamenii din Solingen, mai ales cu victimele şi familiile lor, exprimând „mulţumiri imense” față de salvatori şi poliţie, „care se luptă în aceste minute pentru viaţa oamenilor”.
Atacul a avut loc la un eveniment care marchează cea de-a 650-a aniversare a oraşului şi considerat un festival al diversităţii care a început vineri şi trebuia să dureze până duminică. Au participat aproximativ 10.000 de oameni, mulţi adunându-se în jurul unei scene cu muzică live în piaţa Fronhof din centrul oraşului.
sursa: digi24.ro
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.