Secretarul general adjunct al NATO: „Suntem dispuşi să mergem atât de departe cât Republica Moldova este doritoare să meargă în relaţia cu noi”
Alianţa Nord-Atlantică este dispusă să meargă atât de departe cât Republica Moldova este doritoare să meargă în relaţia cu NATO, a declarat miercuri, la Bruxelles, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru AGERPRES.
NATO a depăşit de mult în relaţia cu Republica Moldova etapa Parteneriatului pentru Pace, a afirmat Geoană în interviul acordat AGERPRES după încheierea reuniunii miniştrilor de externe din statele Alianţei, care a avut loc marţi şi miercuri.
"Republica Moldova e un partener de câteva decenii cu noi şi, evident, trezirea la trista realitate că Rusia este o ţară foarte agresivă şi care foloseşte forţa militară împotriva vecinilor săi i-a făcut să vină cu propuneri şi mai ambiţioase în parteneriatul deja existent cu NATO şi cu Uniunea Europeană", a afirmat secretarul general adjunct al NATO.
"Acest pachet de capabilităţi de apărare şi de rezilienţă pe care Republica Moldova ni l-a prezentat nouă ca organizaţie, statelor aliate la nivel bilateral, Uniunii Europene ca organizaţie, statelor membre UE în plan bilateral şi parteneriatului comun NATO-UE pentru Republica Moldova este în atenţia noastră şi chiar miniştrii noştri de externe au subliniat nevoia de a susţine în mod suplimentar, în mod practic, în mod financiar, în mod politic Republica Moldova şi ceilalţi parteneri aflaţi sub o presiune crescândă din partea Federaţiei Ruse", a adăugat Mircea Geoană.
De altfel, el a inclus abordarea problemelor de securitate pe care le au ţările partenere - Republica Moldova, Georgia şi Bosnia-Herţegovina - printre priorităţile pe care le va avea în cadrul mandatului său de secretar general adjunct al NATO, prelungit recent până în octombrie 2024.
Alte obiective din noul mandat al lui Mircea Geoană, extinderea NATO şi reacţia Kremlinului la aderarea Finlandei, ca şi perspectivele ridicării la nivel de brigadă a grupului de luptă din România sunt alte teme abordate în interviul pe care AGERPRES îl va publica integral joi dimineaţă.
Rolling Stones egalează recordul Beatles cu al 15-lea disc nr. 1 în topul albumelor din Marea Britanie
Trupa The Rolling Stones a reușit să urce pentru a 15-a oară pe primul loc în clasamentul oficial al albumelor din Marea Britanie cu noul disc 'Foreign Tongues', egalând astfel recordul deținut de formația The Beatles, informează vineri Reuters.
(VIDEO) Denis Șova: În noul buget al Chișinăului au fost incluse multe inițiative ale Partidului Nostru. Am propus atât proiecte, cât și surse de finanțare
Consilierul municipal din partea Partidului Nostru, Denis Șova, a declarat că, la aprobarea bugetului municipiului Chișinău, au fost luate în considerare numeroase propuneri ale formațiunii, care vizează atât cheltuielile, cât și sursele suplimentare de venit pentru bugetul municipal.
Brenda Fricker, actrița cunoscută pentru rolul „Doamna cu porumbeii” din „Singur acasă 2”, a murit la 81 de ani
Brenda Fricker, actrița premiată cu Oscar pentru „My Left Foot” și cunoscută pentru rolul „Doamna cu porumbeii” din „Singur acasă 2”, a murit la vârsta de 81 de ani.