Cine este sportivul român blocat în vama Leușeni, care urma să ajungă la Campionatul de Kickboxing

Românul care a fost oprit câteva ore în Vama Albița-Leușeni, Marius Vasile -Niță, împreună cu un grup de copii ce urmau să participe la Campionatul European de Kickboxing este, de fapt, un politician controversat. În România, s-a remarcat ca agitator anti-Nicușor Dan și Codruța Kovesi, iar anul trecut a vizitat Moscova. Marius Vasile Niţă a fost consilier local PSD la Sectorul 3, primărie condusă de Robert Negoiță, cu care apare în mai multe fotografii publicate pe rețelele sociale.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 25 iunie 2025, 19:48
Cine este sportivul român blocat în vama Leușeni, care urma să ajungă la Campionatul de Kickboxing

Marius Niță este fost consilier local PSD, asociat în trecut cu Clanul Sportivilor și agitator în mai multe episoade politice din România. Deși este activ pe mai multe platforme de socializare, Niță nu a publicat niciun mesaj referitor la incidentul de la Vama Leușeni. 

Nu este clar nici cum a intrat consilierul lui Ceban în posesia imaginilor. Minorii care l-au însoțit pe Niță poartă echipamente sportive pe care scrie „Dinastia Niță”, clubul condus de acesta.

„Aceștia nu au prezentat documente privind scopul declarat al călătoriei, și anume participarea la evenimente sportive – cum ar fi invitații, bilete de intrare, programe în care să fie înscriși sau alte documente relevante care să justifice cu claritate scopul vizitei”, a declarat Poliția de Frontieră, cu referire la cei cărora li s-a interzis intrarea în Republica Moldova. 

Majoritatea structurilor sportive internaționale nu permit sportivilor ruși să participe la competiții sub steagul Federației Ruse, atleții având de obicei voie să concureze cu statulul de sportiv neutru. Interdicția nu e aplicată de organizatorul competiției de la Chișinău, care colaborează la vedere cu Federația Rusă de Kickboxing. Pe 23 iunie 2025, instituțiile de forță au interzis intrarea pe teritoriul Republicii Moldova pentru 152 de cetățeni ruși, 64 de cetățeni belaruși, precum și alți cetățeni georgieni și azeri.

Aceste decizii au fost luate din considerente de securitate națională în contextul organizării, în perioada 22 - 27 iunie 2025, la Chișinău, a Campionatului European de Kickboxing.

Cetățenii ruși, beloruși, georgieni și azeri sunt suspectați că aveau alte scopuri în Republica Moldova decât participarea la Campionatul de Kickboxing.

Începe Campionatul Mondial de fotbal 2026

Campionatul Mondial de fotbal 2026 are loc în trei țări, SUA, Mexic și Canada și are loc în perioada 11 iunie - 19 iulie. Este primul turneu final al Cupei Mondiale din istorie care are la start 48 de echipe.

Peste 1.500 de participanți vor ieși la startul Legal Half Marathon Chișinău pe 31 mai 2026

Legal Half Marathon Chișinău 2026 va avea loc duminică, 31 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Evenimentul este organizat de Uniunea Juriștilor din Moldova, Asociația EOS DART, portalul avocaturii de afaceri BizLaw.md și comunitatea Run Moldova, cu susținerea Primăriei Municipiului Chișinău și a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Municipiului Chișinău.