(VIDEO) Biciclist în stare gravă, după ce a fost spulberat de o mașină sub ochii unui echipaj de poliție, la Bălți
Un biciclist în vârstă de 50 de ani a fost transportat la spital după ce a fost lovit de un automobil. Accidentul s-a produs ieri 16 iunie, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Bălți. Acesta ar fi încercat să vireze la stânga în intersecție, fără a ceda trecerea unui automobil de model Toyota Avensis, care circula regulamentar din sens opus.
„Aflându-se la ghidonul bicicletei electrice, pe strada Ștefan cel Mare 180, efectuând manevra de virare la stânga în intersecție, ciclistul nu a cedat trecerea automobilului de model Toyota Avensis, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani, locuitor al raionului Fălești, care se deplasa regulamentar din sens opus pe strada Ștefan cel Mare 180, din direcția străzii A. Babinschi spre raionul Fălești, la semnalul verde al semaforului”, a declarat Eugenia Molceanov, ofițera de presă a IP Bălți, citată de NordInfo.MD.
Potrivit surselor PulsMedia.MD, coliziunea s-a produs chiar sub ochii unui echipaj de poliție din cadrul Direcției de Patrulare Nord a INSP ce se afla la monitorizarea traficului rutier. Polițiștii au fost cei care au solicitat intervenția unei ambulanțe, iar biciclistul a fost transportat la spital în gravă fiind internat în secția reanimare.
(VIDEO) Tânăr de 22 de ani, prins cu 63 de pachețele de droguri în Chișinău. Riscă până la 15 ani de închisoare
Un tânăr de 22 de ani, care avea la el 63 de pachețele cu substanțe narcotice de tip PVP (sare) și mai multe obiecte destinate porționării și ambalării drogurilor a fost reținut de oamenii legii în capitală.
(VIDEO) Escrocherie imobiliară de 25 de milioane de lei în sectorul Botanica
O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.
Nicio zi fără tragedii pe șoselele din R.Moldova. Femeie lovită mortal de un automobil, la Hîncești
O femeie a murit, după ce a fost lovită de un automobil. Cazul a avut loc în această dimineață, pe traseul R-34, în apropierea satului Sărata-Galbenă, din raionul Hîncești.