Tancuri britanice, livrate în curând Kievului după terminarea instruirii unor militari ucraineni
Militari ucraineni şi-au terminat instruirea în Regatul Unit pentru a manevra cele 14 tancuri Challenger 2 furnizate de Londra Kievului în faţa invaziei ruseşti, deschizând calea apropiatei livrări a acestor echipamente, a anunţat luni Ministerul Apărării britanic, citat de agerpres.ro
Antrenamentul lor a început cu puţin timp după anunţarea la începutul lunii ianuarie a furnizării acestor tancuri de către Marea Britanie. "Regatul Unit trimite tancuri Challenger 2, care vor fi în curând la dispoziţia forţelor armate" ucrainene, a indicat luni un comunicat al Ministerului britanic al Apărării.
Londra evocase anterior o livrare a acestor tancuri în martie.
Militarii ucraineni astfel instruiţi, al căror număr nu a fost precizat, revin în ţara lor "echipaţi mai bine, dar mai puţin în pericol", a declarat ministrul britanic al apărării Ben Wallace.
"Continuăm să fim alături de ei şi să facem tot ce putem pentru a susţine Ucraina atât timp cât va trebui", a adăugat el într-un comunicat.
"Eu mă lupt pentru viitorul meu, pentru viitorul ţării mele şi pentru viitorul familiei mele", a declarat unul dintre aceşti militari ucraineni într-o înregistrare video realizată de Ministerul britanic al Apărării.
Susţinătoarea Ucrainei încă din primul moment, Marea Britanie a anunţat la sfârşitul lunii februarie că va instrui piloţi de vânătoare ucraineni, deschizând astfel calea pentru furnizarea de avioane conforme standardelor NATO.
Occidentalii consideră că Ucraina are dreptul de a se apăra, dar unii sunt reticenţi în a-i livra arme care ar provoca o escaladare a conflictului, permiţând Ucrainei să lovească teritoriul rus.
Slovacia a livrat recent patru avioane MiG-29 Ucrainei, iar Polonia a promis că va face la fel.
Rolling Stones egalează recordul Beatles cu al 15-lea disc nr. 1 în topul albumelor din Marea Britanie
Trupa The Rolling Stones a reușit să urce pentru a 15-a oară pe primul loc în clasamentul oficial al albumelor din Marea Britanie cu noul disc 'Foreign Tongues', egalând astfel recordul deținut de formația The Beatles, informează vineri Reuters.
(VIDEO) Denis Șova: În noul buget al Chișinăului au fost incluse multe inițiative ale Partidului Nostru. Am propus atât proiecte, cât și surse de finanțare
Consilierul municipal din partea Partidului Nostru, Denis Șova, a declarat că, la aprobarea bugetului municipiului Chișinău, au fost luate în considerare numeroase propuneri ale formațiunii, care vizează atât cheltuielile, cât și sursele suplimentare de venit pentru bugetul municipal.
Brenda Fricker, actrița cunoscută pentru rolul „Doamna cu porumbeii” din „Singur acasă 2”, a murit la 81 de ani
Brenda Fricker, actrița premiată cu Oscar pentru „My Left Foot” și cunoscută pentru rolul „Doamna cu porumbeii” din „Singur acasă 2”, a murit la vârsta de 81 de ani.