Un avion TAROM, cu 80 de pasageri, a frânat brusc înainte de decolare, în orașul Paris
Grav incident la un avion TAROM în timpul decolării! Aeronava cu 80 de pasageri a frânat brusc, în plină viteză, înainte să se ridice de pe pista aeroportului Paris Charles de Gaulles. Comandantul a luat decizia din cauza unei probleme tehnice care ar fi afectat siguranţa zborului. Avionul implicat în incident, poreclit Goguţă din cauza aspectului retro, este unul dintre cele mai vechi din flota TAROM.
"Domnul comandant a decis să întreruptă decolarea noastră".
Pasagerii au primit vestea într-o linişte de rău augur, după ce au fost zguduiţi de frâna bruscă. La decolare, avionul depăşeşte viteza de 300 de kilometri pe oră. În ultima clipă, comandantul a anulat procedurile de decolare şi a declanşat panica la bord. Două dintre pneurile trenului de aterizare au fost complet distruse.
"Nu este deloc o experienţă plăcută. Eram pe pista de decolare şi brusc s-a pus frână şi după care am ieşit şi am ieşit în dreapta, pe o pistă adiacentă. Acolo au venit pompieri, poliţie", a povestit un pasager.
"Am văzut ca s-au stins luminile şi am auzit o mică pocnitură, apoi o frână puternică. După care avionul a început să intre în trepidaţii", a povestit un alt pasager TAROM.
Aeronava nu este la primul incident
"A avut o situaţie tehnică la aeronavă pe care a sesizat-o pilotul comandant motiv pentru care a decis să recurgă la procedura de "Rejected Takeoff" care înseamnă întreruperea decolării prin frânare. o face întotdeauna dacă simte că sunt motive de siguranţă", a declarat Silvia Teodorescu, reprezentant comunicare TAROM.
Încă nu se ştie exact motivul pentru care pilotul a decis să frâneze. O echipă de specialişti din România a fost trimisă în Franţa ca să lămurească incidentul. Până atunci, aeronava cu probleme rămâne la Paris.
Călătorii spun că au fost ţinuţi apoi aproape trei ore în avion până să fie debarcaţi şi cazaţi la hoteluri din Paris. Astăzi au ajuns în siguranţă la Bucureşti.
"Se opreşte avionul în patru cazuri mari şi late. Cele mai frecvente au la bază probleme de cauciuc, se dezumflă sau explodează. Sunt destul de rare, unul la 500 - 600 de zboruri pe zi", a încercat să lămurească Cezar Urziceanu, pilot.
Avionul cu probleme este un Boeing 737-700 vechi de 21 de ani, care se apropie de vârsta casării. A avut probleme şi 2017, când i-a cedat un motor în zbor la 10 minute după decolare. La sfârşitul lui februarie, a fost avariat la aterizarea pe aeroportul din Bucureşti - bucăţi din pistă s-au desprins şi au lovit fuzelajul.
Sursa: observatornews.ro
O rețea de 70 de hoți români specializată în furturi de metale a fost destructurată în Germania. Pagube de milioane de euro
Poliția din Germania investighează o rețea de persoane suspectate că ar fi furat cabluri de cupru, plăci de aluminiu și alte metale din șantiere, parcuri fotovoltaice și companii. Prejudiciul estimat se ridică la milioane de euro, iar cinci bărbați au fost plasați în arest preventiv, potrivit MDR, N-TV și poliției din Germania.
O navă cu 700 de containere, care se îndrepta către Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în zona Capului Kaliakra
O navă-container aflată în drum către Portul Constanța a fost atacată și avariată de trei drone maritime în apele Mării Negre, la o distanță de aproximativ 21 de mile marine în largul localității bulgare Șabla. Incidentul s-a produs chiar în timp ce miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la masa discuțiilor la Sofia pentru a analiza riscurile de securitate din bazinul pontic, vestea fiind confirmată oficial de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov.
(VIDEO) Tragedie feroviară în Spania: cel puțin 68 de morți și 80 de răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Cel puțin 68 de persoane au murit și alte 80 au fost rănite, dintre care 15 se află în stare foarte gravă, în urma coliziunii dintre două trenuri de mare viteză, produsă miercuri, 28 octombrie, în apropierea orașului Toledo, din Spania. Accidentul este cel mai grav de acest fel înregistrat în Europa din 2013, potrivit Reuters.