Fiul lui Dmitri Medvedev lucrează pentru gigantul militar de stat Rostec. „Nu l-am văzut nici o zi la serviciu”
Ilia, 30 de ani, fiul fostului președinte Dmitri Medvedev, lucrează pentru gigantul rus de armament Rostec, unde este consilier al directorului general la o filială a companiei, pentru un salariu lunar de 270.000 de ruble, circa 2.900 de euro, conform datelor scurse de la Serviciul Fiscal Federal, analizate de Systema, echipa de investigații a RFE/RL.
În prezent, Dmitri Medvedev (59 de ani) e vicepreședinte al Consiliului de Securitate consultativ al lui Putin, președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită și e un susținător fervent al războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Mulți copii adulți ai oficialilor de rang înalt din structurile de conducere ale lui Vladimir Putin sunt angajați în companii de stat sau în firme private cu legături guvernamentale ori au fost numiți în posturi guvernamentale.
Salariul lunar de aproape 3.000 de euro
Din octombrie 2022, Ilia Medvedev este consilier al directorului general al Corporației de Stat pentru Promovarea Dezvoltării, Fabricației și Exportului de Produse de Înaltă Tehnologie „Rostec“, divizia Razvitiîe Biznesa (Dezvoltare de Afaceri), o filială a conglomeratului de stat rusesc în domeniul apărării.
El se ocupă de investiții și gestionarea activelor, cu un salariu lunar oficial de 270.000 de ruble (aproximativ 2.900 de euro).
Gigantul militar Rostec este un conglomerat de stat care include peste 800 de entități industriale și de cercetare, multe dintre ele furnizând echipamente militare pentru forțele armate ruse. Printre companiile din grup se numără producători celebri precum AvtoVAZ, KAMAZ, Kalașnikov și constructori de avioane ca Suhoi, MiG și Tupolev.
Transferat de la Facebook-ul rusesc
Înainte de a se alătura Rostec, Ilja Medvedev a lucrat pentru holdingul VK, care deține rețeaua socială VKontakte, Facebook-ul rusesc, unde Rostec era acționar prin RT-Dezvoltare de Afaceri.
„Nu l-am văzut niciodată la lucru”, a declarat un fost manager VK. Nimeni nu știe ce a făcut Medvedev pentru holding.
Un alt acționar important al VK era miliardarul Alișer Usmanov.
Oligarhul Usmanov a jucat un rol în angajarea lui Ilia Medvedev la Rostec, având în vedere relațiile de afaceri anterioare.
„Nepotismul” lucrează
Dmitri Medvedev, tatăl lui Ilia, a avut responsabilitatea pentru Rostec în perioada când era prim-ministru (2012-2020).
De asemenea, directorul Rostec, Serghei Cemezov, este apropiat de Vladimir Putin încă din perioada în care amândoi erau ofițeri KGB staționați în Germania de Est în anii 80. locuiau în același bloc din Dresda.
În primele luni ale lui Ilia Medvedev la RT-Dezvoltare de Afaceri, compania era condusă de Aleksandr Nazarov, cunoscut pentru legăturile pe care le are cu Cemezov.
Presa independentă rusă vorbește despre nepotism în industria de armament.
„La începutul lunii august, Ilia Medvedev a împlinit 30 de ani. I-a sărbătorit ca angajat al corporației militare de stat Rostec”, au mai scris jurnaliștii de investigație.
Ila Medvedev este singurul copil al lui Dmitri Medvedev și al soției sale Svetlana. El apare rar în public, dar în iunie 2022 a fost primit în partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin.
Vladimir Putin l-a numit pe Dmitri Medvedev președinte între 2008 și 2012, permițându-i astfel să evite limita constituțională de două mandate consecutive. Putin a revenit la președinție în 2012 și, în 2020, și a promovat un amendament la Constituție care îi permite să rămână în funcție până în 2036.
Sursa: libertatea.ro
OMS: Peste 200.000 de oameni au murit în Europa din cauza caniculei în ultimii patru ani. „Majoritatea deceselor erau evitabile”
Canicula a cauzat moartea a peste 200.000 de persoane în Europa în ultimii patru ani, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizând că schimbările climatice transformă valurile de căldură într-o criză recurentă ce provoacă decese care ar putea fi, în mare parte, prevenite.
Pentru prima dată în 23 de ani. Moscova a anulat unul dintre cele mai importante evenimente, de frica dronelor ucrainene
La Moscova, pentru prima dată în ultimii 23 de ani, a fost anulat concertul de pe Piața Roșie organizat cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătorită pe 12 iunie
(Video) Ucraina anunță că a paralizat un port strategic folosit de Rusia pentru aprovizionarea frontului
Unul dintre cele mai importante noduri logistice folosite de Rusia pentru aprovizionarea trupelor din sudul Ucrainei nu mai este operațional, anunță Corpul Azov. Potrivit militarilor ucraineni, loviturile au lăsat fără energie electrică portul Mariupol, aflat sub ocupație rusă din 2022.