Saga picturii redescoperite la 80 de ani după ce fusese furată de naziști. Polițiștii au mers să o ridice, dar nu au mai găsit-o
Un tablou furat de naziști, care a fost observat recent într-un anunț imobiliar din Argentina, a dispărut din nou, a declarat un procuror citat de BBC.
„Portretul unei doamne”, de Giuseppe Ghislandi, era expus deasupra unei canapele dintr-o vilă din apropierea orașului Buenos Aires, scoasă la vânzare de fiica unui nazist de rang înalt care a fugit din Germania după cel de-al Doilea Război Mondial.
O percheziție a poliției în această casă, făcută săptămâna aceasta, nu a scos la iveală însă nicio pictură - dar au fost confiscate două arme, a declarat procurorul federal Carlos Martínez pentru presa locală.
Martínez a spus că tratează cazul ca pe o presupusă mușamalizare a contrabandei, a relatat cotidianul argentinian Clarin.
Ziarul a relatat că mobilierul fusese rearanjat, iar tabloul lipsea de pe perete când au percheziționat casa. P
eter Schouten, de la ziarul olandez Algemeen Dagblad, care a relatat pentru prima dată despre reapariția operei de artă dispărute timp de 80 de ani, a declarat că există dovezi „că tabloul a fost îndepărtat la scurt timp după apariția articolelor din presă despre acesta”.
„Acum există un covor mare cu cai și câteva scene de natură atârnate acolo”, spune jurnalistul.
„Portretul unei doamne” se afla în colecția unui comerciant de artă din Amsterdam, Jacques Goudstikker. O mare parte din colecție a fost „cumpărată” forțat de naziști după moartea sa.
Unele dintre lucrări au fost recuperate în Germania după război și expuse la Amsterdam ca parte a colecției naționale olandeze.
Timp de peste 80 de ani, locația tabloului Contesei Colleoni realizat de portretistul italian baroc Giuseppe Ghislandi a rămas necunoscută. Ancheta AD a descoperit documente din timpul războiului care sugerează că pictura se afla în posesia lui Friedrich Kadgien, ofițer SS și consilier financiar al lui Hermann Göring, care a fugit în 1945 înainte de a se muta în Argentina, unde a devenit un om de afaceri de succes.
Kadgien a murit în 1979, dar un dosar american consultat de AD includea fraza: „Se pare că deține active substanțiale, ar putea fi încă de valoare pentru noi”.
Ziarul a adăugat că a făcut mai multe încercări de a vorbi cu cele două fiice ale sale din Buenos Aires de-a lungul anilor, dar fără succes. Abia atunci când una dintre fiicele lui Kadgien a scos casa la vânzare, au făcut progrese în localizarea operelor dispărute.
O altă operă de artă jefuită - o natură moartă florală a pictorului olandez din secolul al XVII-lea Abraham Mignon - a fost, de asemenea, observată pe rețelele de socializare ale uneia dintre fiicele nazistului, a relatat AD.
Avocații moștenitorilor lui Goudstikker au declarat că vor depune toate eforturile pentru a recupera pictura. Singura sa moștenitoare în viață, nora Marei von Saher, a declarat că familia ei „își propune să readucă fiecare operă de artă furată din colecția lui Jacques și să restaureze moștenirea sa”.
Potrivit AD, ea a intrat în posesia a 202 piese în 2006.
Sursa: digi24.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.