Siffre a descris că se simțea ca o „marionetă nebună” 

Siffre a descris că se simțea ca o „marionetă nebună”. Ceea ce a început ca o expediție geologică s-a transformat într-un experiment pionier în biologia umană, punând bazele cronobiologiei – studiul ceasului intern al corpului.

Inițial planificat pentru 15 zile, Siffre și-a extins șederea la două luni complete, creând unul dintre cele mai extreme experimente solitare din istoria științei. 

Condiții extreme în izolare totală

Condițiile din peșteră erau brutale, cu temperaturi sub zero grade și umiditate de 98%. Siffre avea echipament minim și a trebuit să îndure frigul constant. 

„Picioarele îmi erau mereu ude, iar temperatura corpului mi-a scăzut până la 34 de grade Celsius”, a povestit el.

Fără repere temporale sau senzoriale, singura sa legătură cu exteriorul era o linie radio care transmitea doar informații de bază, niciodată ora sau data. În ciuda mediului dur, Siffre și-a documentat starea mentală, tiparele de somn și starea generală. 

A ținut un jurnal detaliat și a efectuat sarcini psihologice. Datele colectate au oferit o perspectivă rară asupra efectelor izolării temporale extreme. O descoperire cheie a fost că simțul timpului i s-a încetinit semnificativ.

Probabil cea mai importantă descoperire a fost că organismul funcționează după propriul program intern, separat de ciclul extern zi-noapte. În absența luminii solare și a orarelor, ritmul circadian al lui Siffre a început să se prelungească. 

„Aveam 36 de ore de veghe neîntreruptă, urmate de 12 ore de somn”, a spus el. Ceea ce i-a uimit și mai mult pe cercetători a fost că Siffre însuși nu era conștient de aceste schimbări. A devenit clar că oamenii, când sunt lipsiți de semnale externe, nu mențin un ciclu strict de 24 de ore.

Descoperirile lui Siffre au arătat pentru prima dată că ceasurile noastre interne pot fi separate de semnalele din mediu. 

De la idee marginală la descoperire științifică 

Abordarea lui Siffre a fost inițial întâmpinată cu scepticism, dar în timp experimentul său curajos s-a dovedit extrem de valoros. Datele pe care le-a colectat au pus bazele unei discipline complet noi – cronobiologia umană. 

Acest domeniu a modelat înțelegerea noastră asupra tulburărilor de somn, muncii în ture. 

Potrivit Blic, NASA a văzut rapid potențialul descoperirilor lui Siffre. 

„NASA a analizat primul meu experiment din 1962 și a furnizat fonduri pentru efectuarea unei analize matematice sofisticate”, a spus el.

„Nu am mai văzut niciodată un om să doarmă atât de mult, credeam că a murit”. 

Siffre nu a fost singurul care a experimentat schimbări biologice drastice în izolare 

În anii următori, alți voluntari au participat la studii similare în peșteri, unii lucrând direct cu Siffre. Toți au raportat tipare neregulate și neașteptate de somn și veghe.

Un participant a experimentat perioade alternative de „zile” de 25 de ore și „nopți” de 12 ore. Altul a dormit neîntrerupt 33 de ore, determinând cercetătorii de la suprafață să se întrebe dacă mai este în viață. 

„A fost prima dată când am văzut un om dormind atât de mult”, a spus ulterior Siffre. 

Munca sa a început cu geologia, dar în cele din urmă a remodelat biologia, deschizând noi frontiere în înțelegerea noastră asupra timpului, percepției și corpului uman. 

O atletă din Spania, Beatriz Flamini, a ieșit dintr-o peșteră după ce a petrecut 500 de zile fără să aibă niciun contact cu alți oameni, o experiență care ar putea fi un record mondial.

Sursa: libertatea.ro