O femeie din Chișinău, trimisă pe banca acuzaților, după ce a recrutat fete de escortă, pentru practicarea prostituției în Tenerife și Tașkent
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a unui dosar penal de învinuire a unei chișinăuience de recrutarea a două fete de escortă pentru practicarea prostituției în Tenerife-Spania și Tașkent-Uzbechistan.
Potrivit datelor din dosarul investigat de ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, sub conducerea procurorilor PCCOCS, învinuita cu vârsta de 24 de ani le-a comunicat celor două fete că urmau să fie remunerate cu circa 1.500 euro per persoană, în funcție de prestație și bonusurile clienților, pentru durata medie de o săptămână. Totuși, „vacanța” din Tenerife nu a avut loc, așa cum cei cinci clienți din China și-ar fi anulat călătoria pe insula spaniolă. Drept recompensă, acestea au primit sume de 300 euro.
În schimb, tot în ianuarie 2023, învinuita le-a propus o altă călătorie, spre Tașkent, în compania altor bărbați. Planurile acesteia însă au fost date peste cap, după ce ar fi insistat ca una din fete să accepte oferta, care ulterior discuției nocturne din cafenea a sesizat ofițerii CCTP privind ilegalitatea pusă la cale de învinuită. Prin urmare, învinuita a fost reținută la aeroport, înaintea îmbarcării spre statul asiat.
Aceasta a făcut cunoștință cu una din fete într-un local din Chișinău, iar cu o altă fată – prin intermediul altei cunoștințe, cu care potențiala fată de escortă se cunoscuse într-un local din capitală, la o petrecere. Învinuita comunica cu persoanele pe internet, cu folosirea aplicațiilor criptate, după care mesajele erau șterse, ca să-și camufleze activitatea ilegală. Acestea au vârste de 19 și 20 de ani și au cooperat cu autoritatea de investigație, prin depunerea mărturiilor privind cazul cercetat. Aceasta-și recunoaște vinovăția, iar anterior acestor fapte investigate (inclusiv în acest caz), învinuita însăși presta servicii sexuale și de escortă contra plată, în diferite state.
Pentru propunerile privind practicarea prostituţiei și crearea condițiilor pentru prestarea ei în împrejurările descrise, Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 7 ani.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.