UARM convoacă ședință extraordinară a Consiliului după ce Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat

Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UARM) se va întruni în ședință extraordinară pe 2 octombrie 2026, la ora 10:30. Ședința a fost convocată după ce, astăzi, Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat privind verificarea și constatarea stărilor de incompatibilitate.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 1 octombrie 2026, 19:29
UARM

Potrivit dispoziției, semnată de președintele UARM, Anatolie Barbacar, pe ordinea de zi sunt trei subiecte, notează bizlaw.md.

Primul se referă la hotărârea Curții de Apel Centru din 1 octombrie 2026, pronunțată în cauza în care Ion Guzun a contestat prevederi din Statutul profesiei de avocat.

Instanța a admis acțiunea de control normativ și a anulat articolul 13 alineatul (3) din Statut. Acesta prevedea că stările de incompatibilitate prevăzute de art. 11 din Legea cu privire la avocatură sunt verificate și constatate de Consiliul UARM, la cerere sau din oficiu.

Cauza a fost examinată de completul format din judecătorii Mîra Ghenadie, președinte, Bostan Angela, raportor, și Ghedrovici Nicolaie.

Hotărârea Curții de Apel Centru vizează, astfel, prevederea din Statut referitoare la competența Consiliului UARM de a verifica și constata incompatibilitățile.

Al doilea subiect de pe ordinea de zi este denunțarea Cartei interprofesionale a judecătorilor, procurorilor și avocaților din Republica Moldova, semnată la 8 mai 2026.

Consiliul urmează să discute și convocarea Congresului extraordinar al avocaților.

Dosarul „Frauda bancară”, în apel: apărarea lui Plahotniuc a depus 41 de cereri

Apărarea lui Vlad Plahotniuc a formulat 41 de cereri și demersuri în cadrul examinării în apel a dosarului „Frauda bancară”. În cadrul ședinței de joi, părțile și-au prezentat cererile, iar următoarea ședință, pentru continuarea cercetării judecătorești, a fost stabilită pentru 12 octombrie. Vlad Plahotniuc a participat la ședință în format online.

O cauză privind dreptul la un proces echitabil, radiată de CEDO după redeschiderea procedurii în Moldova, chiar dacă soluția CSJ a rămas nefavorabilă reclamantelor

CEDO a pronunțat decizia în cauza Avînt S.A. și Danrem-Trans S.R.L. v. Republica Moldova. În fața Curții, societățile reclamante A. și D. au susținut, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că nu au putut să-și prezinte în mod corespunzător argumentele în fața Curții Supreme de Justiție, deoarece nu cunoscuseră despre cererea de recurs formulată de către partea adversă și nu li se oferiseră posibilitatea de a o comenta.