Olesea Stamate, răspuns scurt pentru Doina Gherman, care i-a cerut să-și depună mandatul de deputat

Deputata Olesea Stamate, exclusă din PAS după scandalul pe Legea Amnistiei, a venit cu o reacție la solicitările fostei colege de partid, Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului, de a-și depune mandatul de parlamentară.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 29 aprilie 2025, 14:00   843
https://unimedia.info/ro/news/d837ebc82f40e876/video-olesea-stamate-raspuns-scurt-pentru-doina-gherman-care-i-a-cerut-sa-si-depuna-mandatul-de-deputat.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss

Întrebată ce răspuns îi poate oferi fostei colege de partid, Doina Gherman, care i-a cerut de mai multe ori să-și depună mandatul de deputat, Olesea Stamate a răspuns: „Este dreptul ei... să o facă”, scrie Unimedia.INFO.

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „7 zile” de la Cinema 1.

Pe 4 aprilie 2025, deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate și din fracțiune, care i-a cerut să-și depună mandatul de parlamentar.

Olesea Stamate, la rândul său, a anunțat că „a primit cu înțelegere” decizia foștilor săi colegi. „Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale”, a declarat aceasta.

Ulterior, Stamate a dat de înțeles că deocamdată, nu planifică să-și depună mandatul de parlamentară, așa cum i-a cerut liderul formațiunii, Igor Grosu. „Așa cum am promis și în campania electorală, și în toate comunicările mele cu cetățenii, eu voi continua să lupt pentru dreptate și pentru justiție”, a declarat deputata.

Decizia PAS a venit după scandalul pe eliberarea din pușcărie a mai multor deținuți, condamnați pe viață, care a fost posibilă în urma unor modificări legislative promovate de Stamate încă în 2022, inclusiv la Legea amnistiei.

În context, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că „Olesea Stamate este doar o piuliță în toată această guvernare incompetentă”. „Ea este de vină pentru că a propus niște modificări ce au permis mai multor criminali să ajungă la libertate, dar le-au votat toți deputații PAS. Acum ne întrebăm, ei citesc vreodată ce votează? Și dacă citesc, ei măcar înțeleg ceva?!”, a comentat fostul premier.

Și primarul de Chișinău, Ion Ceban, a venit cu o reacție după ce Olesea Stamate a fost exclusă din PAS, în contextul scandalului privind eliberarea din închisoare a unor persoane condamnate pe viață. „Este extrem de grav ceea ce s-a întâmplat și vă invit pe toți să vă dați demisia odată și odată, mamă de incompetenți ce sunteți, pentru că ați pus în pericol securitatea națională”, a declarat edilul într-un filmuleț postat pe rețelele de socializare.

Totodată, fostul viceministru al Justiției Nicolae Eșanu a comentat scandalul cu Legea Amnistiei, subliniind rolul șefei statului în acest proces, căreia îi revine atribuția de a promulga legile votate de Parlament, ulterior acestea fiind publicate în Monitorul Oficial, moment din care intră în vigoare. „Autorii comunicatului și cei care au reacționat nu știu că procesul legislativ include și etapa promulgării sau nu au curajul să întrebe de ce erorile respective nu au fost depistate la etapa promulgării?”, se întreabă juristul.

Replici tăioase pe legea Amnistiei au avut loc și la ședința Parlamentului. Deputatul PSRM Grigore Novac a declarat că deputații PAS „au dat cu nasul în greblă”, după ce au votat proiectul, iar acesta a dus la consecințe grave pentru societate - eliberarea criminalilor din detenție. La rândul său, deputatul PAS Igor Chiriac a intervenit și a propus „să fie identificate mecanismele cu care se va putea opera, pentru ca lucrurile care s-au întâmplat să nu se mai întâmple pe viitor”. „Nu umblați cu minciunica, că eu vă prind repede”, i-a răspuns socialistul.

La 16 aprilie, Olesea Stamate a anunțat că pleacă din fracțiunea parlamentară a PAS și va fi deputat neafiliat.

Ulterior, Stamate a declarat că a aflat de pe Facebook că a fost exclusă din PAS, în urma scandalului iscat în legătură cu Legea amnistiei. „După discuții la o ședință, am fost rugată să ies din sală, să se discute în lipsa mea. Am așteptat să fiu invitată, să mi se comunice decizia, dar am văzut că ușa s-a deschis și toți au părăsit sala. Peste câteva minute a apărut comunicatul”, a declarat parlamentara.

Deputata a mai dezvăluit că Maia Sandu a fost prezentă la ședința PAS, la care s-a decis excluderea sa din formațiune.

La 17 aprilie, Olesea Stamate a cerut crearea unei Comisii parlamentare de anchetă pe situația care a dus la eliberarea unor deținuți condamnați pe viață. „Adevărul trebuie spus, nu ascuns. Justiția trebuie făcută, nu jucată pe scena politică”, a declarat parlamentara, într-un briefing de presă.

Igor Grosu îndeamnă diaspora să se înregistreze prealabil pentru alegerile parlamentare

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îndeamnă cetățenii moldoveni din diasporă să se înregistreze prealabil pentru a putea vota mai aproape de orașul în care locuiesc la alegerile parlamentare care vor avea loc în toamna acestui an. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, speakerul scrie că, în scrutinele anterioare, peste 113.000 de moldoveni s-au înregistrat. Totodată, Igor Grosu a mai adăugat: „sunt sigur că putem fi mai mulți”.

UE ar putea decupla Moldova de Ucraina în procesul de aderare

Uniunea Europeană ia în considerare posibilitatea de a continua procesul de aderare cu Republica Moldova, decuplând Ucraina, întrucât eforturile Kievului de a adera la blocul comunitar sunt blocate de Ungaria. Declarația a fost făcută de către comisarul european pentru extindere, Marta Kos.