22 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un restaurant din China. „O lecţie care dă de gândit”, a comentat liderul Xi Jinping

Un incendiu izbucnit într-un restaurant din oraşul Liaoyang, din nord-estul Chinei, a ucis marţi 22 de persoane, a anunţat agenţia oficială de ştiri Xinhua. „O lecţie care dă de gândit”, a spus liderul chinez Xi Jinping despre cel mai recent dintr-o serie de incidente mortale similare care au avut loc în întreaga ţară, relatează Reuters.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 29 aprilie 2025, 18:36
22 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un restaurant din China. „O lecţie care dă de gândit”, a comentat liderul Xi Jinping

Xinhua nu a identificat cauza incendiului, dar a redat cuvintele liderului Xi Jinping, care i-a îndemnat pe oficialii locali să trateze rapid răniţii, să determine ce a declanşat incendiul şi să îi tragă la răspundere pe cei responsabili.

Incendiul a izbucnit marţi la ora locală 12:25 p.m. (07:25, ora României) într-un restaurant dintr-o zonă rezidenţială a oraşului Liaoyang din provincia Liaoning, a precizat televiziunea de stat CCTV.

Imaginile care circulă pe reţelele sociale, inclusiv pe X şi pe platforma chineză Douyin, neverificate de Reuters, arată flăcări puternice care au cuprins o vitrină la nivelul străzii, alături de zeci de vehicule parcate. Fumul se vede ieşind în timp ce paramedicii se ocupă de oameni pe targă.

Hao Peng, secretar al comitetului provincial al Partidului Comunist din Liaoning, a declarat că la faţa locului au fost trimise 22 de camioane de pompieri şi 85 de oameni. În prezent operaţiunile de salvare la faţa locului s-au încheiat, iar oamenii au fost evacuaţi. Trei persoane sunt rănite.

Acesta este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente similare petrecute în întreaga ţară în ultimii ani. În aprilie, 20 de persoane au fost ucise într-un incendiu care a izbucnit într-un apartament de la un azil de bătrâni din provincia Hebei din nord.

Scurgerile de gaze au provocat cel puţin două explozii importante în zone rezidenţiale anul trecut: în martie, o explozie la un restaurant din provincia Hebei a provocat moartea a două persoane şi rănirea altor 26, iar în septembrie, o explozie într-o clădire înaltă din sudul provinciei Shenzhen a provocat moartea unei persoane.

Sursa: news.ro

(FOTO) Un manuscris nepublicat al lui Mozart a fost descoperit în Paris: melodiile vor fi interpretate pentru prima oară de Orchestra Filarmonică

Un manuscris rar al celebrului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, conținând șapte piese pentru harpă și flaut, a fost descoperit în arhivele Bibliotecii Naționale a Franței (BnF). Descoperirea, anunțată vineri de instituție, este considerată „majoră” de către specialiști, conform declarației directorului BnF, Gilles Pécout.

Italienii sunt revoltați după ce Donald Trump a spus că a făcut o poză „din milă” cu Giorgia Meloni, după ce aceasta l-a „implorat”

Italia a reacționat vineri, 19 iunie 2026, după comentariile președintelui american Donald Trump, care a susținut că premierul italian Giorgia Meloni „l-a implorat” pentru o fotografie în cadrul summitului G7 din Franța. Într-un video postat pe X, Meloni a declarat că este „sincer uimită” de afirmațiile liderului de la Casa Albă, pe care le-a calificat drept „inventate”.