(VIDEO) Român condamnat la şapte ani de închisoare în Italia pentru trafic de persoane și urmărit internațional, prins la Craiova
Polițiștii doljeni au prins un bărbat dat în urmărire internațională, după ce a fost condamnat la șapte ani de închisoare, în Italia. Acesta a fost judecat pentru trafic de persoane, fiind acuzat că a făcut parte dintr-o grupare care ar fi exploatat minori pentru a săvârşi furturi, relatează Gazeta de Sud.
Vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat, în Craiova, o acţiune pe linia persoanelor urmărite.
În acest context a fost prins un bărbat de 48 de ani, din localitate, urmărit la nivel internaţional. „Faţă de acesta, autorităţile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunilor de trafic de persoane, participarea la o organizaţie criminală şi furturi organizate, fiind condamnat la pedeapsa de 7 ani de închisoare”.
De asemenea, polițiștii au precizat faptul că, în scopul obținerii unui profit necuvenit, împreună cu alți coautori, ar fi exploatat minori pentru a săvârși furturi, fiind folosite inclusiv violența și amenințările. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a decis reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul urmează să fie prezentat Curţii de Apel Craiova pentru emiterea mandatului de arestare.
Sursa: libertatea.ro
China are cel mai rapid supercomputer din lume, depășind cele mai puternice sisteme din SUA, Germania sau Japonia
China a detronat Statele Unite în clasamentul supercomputingului mondial, potrivit Live Science. Sistemul LineShine, instalat la Centrul Național de Supercomputing din Shenzhen, a devenit cel mai puternic supercomputer din lume, conform celei de-a 67-a ediții a clasamentului TOP500, publicată în 2026.
(VIDEO) Un bărbat şi o femeie desfăşoară o banderolă în vârful Empire State Building înainte să fie arestaţi. ”Atunci când puterea iubirii va triumfa asupra iubirii de putere, lumea va cunoaşte pacea”.
Două persoane au escaladat miercuri vârful antenei de deasupra Empire State Building, la New York, după care au fost arestate, anunţă poliţia, relatează AFP.
(VIDEO) Forţele aeriene ucrainene afirmă că Rusia a lansat 570 de atacuri aeriene. Zelenski anunţă 13 morţi şi peste 90 de răniţi la Kiev
Rusia a lansat asupra Ucrainei în cursul nopţii 74 de rachete şi 496 de drone, au declarat joi forţele aeriene ucrainene, precizând că au doborât sau neutralizat 48 de rachete şi 476 de drone, însă 25 de rachete balistice şi 12 drone au lovit 33 de locaţii în toată ţara, în cel mai amplu atac de la mijlocul lunii iunie, relatează Reuters.