A intrat în clasă la feciorul său, a pălmuit un coleg al ultimului și i-a amenințat cu moartea pe ceilalți elevi. Învinuitul, trimis pe banca acuzaților
Procuratura raionului Glodeni anunță că a remis la Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, o cauză penală pornită în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de huliganism și amenințare cu omor.
Potrivit învinuirii, un bărbat de 35 de ani din Glodeni, la data de 16 octombrie 2023, în jurul orei 11:10, în pauza dintre a treia și a patra lecție, fără permisiune și ignorând cerințele angajaților instituției de a părăsi sediul, a intrat în biroul unei clase din incinta Instituției Publice Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” din or. Glodeni. Acolo, din intenții huliganice, încălcând ordinea publică, pe fundalul unei cerți neînsemnate dintre feciorul său și colegul acestuia de clasă în vârstă de 12 ani, în prezența elevilor clasei și a angajaților instituției de învățământ, l-a atacat pe minor, apucându-l cu mânile de gât și l-a ținut în așa poziție un timp îndelungat, aplicându-i mai multe lovituri cu palma peste față.
Fiind scos forțat în coridorul instituției, striga și amenința angajații instituției de învățământ, lovind-o din imprudență pe una din angajate, încerca din nou să intre forțat în clasă, trăgând de ușă, continuându-și comportamentul său huliganic aproximativ 30 minute, inclusiv și după sosirea angajaților unei companii de pază, chemați la fața locului, timp în care a fost întrerupt programul de învățământ al instituției.
În timpul altercației care a avut loc în sala de ore, învinuitul a amenințat elevii cu moartea, precum că îi va tăia bucăți, și-i va arunca la tomberonul cu gunoi, dacă se vor mai atinge de feciorul său, prin ce le-a provocat acestora sentimente de neliniște, panică și frică pentru viața și sănătatea lor.
Potrivit prevederilor Codului penal, bărbatul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 6 ani, pentru ambele infracțiuni incriminate.
Peste jumătate de milion de euro din banii contribuabililor! Domnica Manole: nu este vina mea
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a respins acuzațiile potrivit cărora ar purta responsabilitatea pentru hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin care Republica Moldova a fost obligată să achite despăgubiri de 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL.
Parlamentul extinde structura CNA – Instituția va avea încă 150 de angajați și un al treilea director adjunct
Parlamentul a aprobat extinderea structurii organizatorice a Centrului Național Anticorupție (CNA), prin majorarea efectivului-limită al instituției cu 150 de posturi.
Părinții singuri, care au copii cu vârsta de până la 16 ani, vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris
Concediile de maternitate și paternală vor fi incluse în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în prima lectură de Parlament.