Litvinenco, despre decizia CSP de a respinge demersurile de anulare a concursului CSP: „Este regretabilă. Vom identifica soluții”
Decizia Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) de a respinge demersul privind încetarea concursului pentru selectarea unui procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) este una „regretabilă”, susține ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. Oficialul a declarat, după ședința Consiliului din 31 ianuarie, că acest concurs trebuie încetat deoarece „nu este credibil” și a menționat că va căuta soluții în acest sens.
„Este o decizie regretabilă, au fost doar cinci voturi legate de acest concurs lipsit de credibilitate. Vom vedea care sunt soluțiile. Atâta timp cât nu există încredere din partea societății pentru un concurs, evident că, indiferent cine va fi selectat, acea persoană nu poate produce performanțe”, a spus ministrul la finalul ședinței.
Ministrul este de părere „în continuare” că acest concurs trebuie încetat și a insistat ca CSP să examineze solicitările în acest sens, cu o zi înainte de proba interviu a candidaților, planificată pentru 1 februarie 2023.
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a respins demersul ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, care a propus încetarea desfășurării concursului și reluarea procedurii după ce CSP va trece prin procedura pre-vetting.
În aceeași ședință, Consiliul a declarat inadmisibilă cererea prealabilă înaintată de către candidatul la funcția de șef al PCCOCS Eugeniu Rurac privind anularea Hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor de constituire a Comisiei speciale pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS, dar și o sesizare a lui Iulian Groza, membru al aceleiași comisii, privind anularea etapei de preselecție și a concursului pentru selectarea unui procuror-șef al PCCOCS.
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 871.000 de lei la directoarea Centrului „Speranța”
ANI a constatat o avere nejustificată de 871 de mii de lei la directoarea Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități „Speranța” din Vadul lui Vodă. Potrivit actului de constatare emis, suma rezultă din diferențele stabilite pentru anii 2019 și 2025.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.