(VIDEO) Două avioane și-au ciocnit aripile pe aeroportul din Manchester, iar zborurile au fost suspendate o vreme
Zborurile au fost suspendate pentru scurt timp, vineri dimineaţă, pe aeroportul din Manchester, după ce două avioane easyJet s-au ciocnit, atingându-se cu aripile în timp ce rulau pe pistă pentru decolare, relatează The Guardian.

Cele două avioane urmau să decoleze spre Paris, respectiv Gibraltar. Ele s-au ciocnit în jurul orei locale 6.30, dar au reuşit să se întoarcă la locul de staţionare, unde toţi pasagerii au debarcat. Nu au fost raportate victime, scrie ziarul britanic.
Un purtător de cuvânt al aeroportului din Manchester a confirmat că avioanele și-au lovit aripile în timp ce rulau pe pistă.
„Am suspendat operaţiunile pentru scurt timp, în timp ce se evalua dacă pot reveni la locul de staţionare, ceea ce au reuşit să facă, astfel încât operaţiunile au fost reluate după câteva minute”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Tynisha Chaudhry, care se afla în zborul spre Gibraltar împreună cu partenerul ei, a comparat coliziunea cu un accident de maşină. „Am simţit cum tot avionul a tremurat – a fost o lovitură puternică”, a mărturisit ea pentru BBC. Chaudhry a relatat că „multe maşini de pompieri” şi alte echipaje de siguranţă se aflau la faţa locului, în timp ce pasagerii aşteptau la bord în timpul inspecţiilor.
EasyJet a declarat că a fost lansată o anchetă imediată pentru a înţelege ce s-a întâmplat. Un purtător de cuvânt a declarat: „EasyJet poate confirma că vârfurile aripilor a două aeronave au intrat în contact în timp ce rulau pe pista aeroportului din Manchester în această dimineaţă. Aeronavele s-au întors la locul de staţionare pentru a debarca pasagerii, cărora li s-au oferit vouchere pentru băuturi răcoritoare, în timp ce se organizează aeronave de înlocuire pentru a opera zborurile. Le cerem scuze clienţilor pentru întârzierea zborurilor. Siguranţa pasagerilor şi a echipajului nostru este prioritatea noastră absolută”.
Zborurile implicate erau EZY2267 de la Manchester la Gibraltar şi EZY2117 de la Manchester la Paris Charles de Gaulle.
Unii pasageri au postat fotografii ale incidentului pe reţelele sociale, unul dintre ei menţionând: „Călătoria la Disney Paris a început bine la #Manchesterairport #easyjet”.
O zi de vineri la mijlocul lunii august este o zi aglomerată pentru toate aeroporturile din Marea Britanie, dar panoul de plecări în timp real de la aeroportul din Manchester nu părea să indice întârzieri prea mari cauzate de incident, notează The Guardian.
Sursa: libertatea.ro
Un deținut condamnat la moarte și-a scos ochii pentru a evita execuția. A ucis doi copii și le-a scos inimile
Un bărbat condamnat la moarte în Texas, pentru uciderea soției și a celor doi copii, a recurs la gesturi șocante în încercarea de a scăpa de pedeapsă: și-a smuls ambii ochi, iar pe unul dintre ei l-a înghițit.
Un avion de vânătoare rusesc în valoare de 50 de milioane de dolari s-a prăbușit în Marea Neagră, la 40km de România
Un avion de vânătoare rusesc Suhoi Su-30SM s-a prăbușit în apropierea Insulei Șerpilor, la 40 de km de granița cu România, iar epava avionului a fost găsită fără piloți, a declarat Marina ucraineană.
(VIDEO) Ministrul rus de externe a sosit în Alaska îmbrăcat într-un pulover pe care scrie „URSS”
Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a sosit în Anchorage, Alaska, cu câteva ore înainte de începerea summitului dintre liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, şi preşedintele american Donald Trump. El purta un pulover pe care scria mare, la mijloc, „CCCP”, acronimul chirilic pentru „URSS”, relatează BFM TV.
Comentarii facebook