Tânăr de 20 ani, trimis după gratii pentru trafic de influență prin intermediul Facebook

Un tânăr de 20 de ani a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru trafic de influență. Mai exact, acesta a fost găsit vinovat că ar fi pretins 18 mii de lei în schimbul facilitării promovării examenului auto și obținerii unui permis de conducere. Pedeapsa urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 1 octombrie 2025, 10:33
pușcărie

Potrivit materialelor cauzei, în luna decembrie 2024, inculpatul, prin înțelegere prealabilă cu alte persoane în curs de identificare, prin intermediul platformei Facebook și aplicației Messenger, a pretins și primit suma de 18 000 lei de la o femeie care intenționa să obțină permis de conducere pentru categoria „B”.

„Acesta a susținut că are influență asupra membrilor Comisiei de examinare auto din cadrul Agenției Servicii Publice și că poate facilita promovarea examenului și eliberarea permisului. Ulterior, la începutul anului 2025, pentru realizarea scopului infracțional, inculpatul a stabilit o întâlnire în apropierea sediului „Direcției examinare a conducătorilor auto” din municipiul Chișinău, unde a primit personal suma de 18 000 lei”, precizează Procuratura Generală.

Inculpatul și-a recunoscut vina integral în comiterea infracțiunii.

Schimbare în dosarul „Kuliok”: Procurorii modifică învinuirea lui Igor Dodon

Procurorii modifică învinuirea în dosarul „Kuliok”, în care este cercetat liderul socialiștilor, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut la ședința de judecată din 24 septembrie, de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului, este necesară prezența lui Dodon în instanță pentru a-i fi înmânată ordonanța privind reviziuirea învinuirii, conform legii.