Noul șef al Hezbollah ar fi de acord cu o încetare a focului cu Israelul, în anumite condițiii. „Nu vom cerşi”
Naim Qassem, noul şef al organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, i-a în considerare o încetare a focului cu Israelul în anumite „condiţii”. Acesta a subliniat că nu este niciun proiect serios deocamdată pe masa negocierilor.
„Dacă Israelianul decide că vrea să oprească agresiunea, noi spunem că acceptăm, dar în condiţii pe care le considerăm convenabile”, a spus Naim Qassem miercuri, 30 octombrie, în primul său discurs după desemnarea ca lider al Hezbollah, transmite AFP, citat de Agerpres.
Acesta a insistat că pentru moment nu există „niciun proiect pe care Israelul l-a acceptat şi deci care ar putea fi discutat”. Șeful Hezbollah a adăugat că: „Noi nu vom cerşi o încetare a focului”.
Pe de altă parte, Naim Qassem a spus că Israelul va plăti un tribut greu dacă forţele sale rămân în Liban.
„Ieşiţi de pe teritoriul nostru pentru a vă reduce pierderile. Dacă rămâneţi, veţi plăti un tribut mai greu ca niciodată!”, a mai declarat Naim Qassem.
Acesta a mai adăugat că Hezbollah, sprijinit de Iran, ar putea continua să lupte „timp de zile, de săptămâni şi de luni''.
Potrivit presei din Israel, consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, şi Amos Hochstein, emisarul său special, urmează să se întâlnească cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a discuta despre condiţiile unei eventuale încetări a focului între Israel şi organizaţia Hezbollah.
„Orice soluţie politică va avea loc prin negocieri indirecte”, a explicat Naim Qassem. Acesta a precizat că preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, aliat al Hezbollah, va fi mandatat de organizaţia sa cu „negocierea” unei încetări a focului.
Sursa: adevărul.ro
China are cel mai rapid supercomputer din lume, depășind cele mai puternice sisteme din SUA, Germania sau Japonia
China a detronat Statele Unite în clasamentul supercomputingului mondial, potrivit Live Science. Sistemul LineShine, instalat la Centrul Național de Supercomputing din Shenzhen, a devenit cel mai puternic supercomputer din lume, conform celei de-a 67-a ediții a clasamentului TOP500, publicată în 2026.
(VIDEO) Un bărbat şi o femeie desfăşoară o banderolă în vârful Empire State Building înainte să fie arestaţi. ”Atunci când puterea iubirii va triumfa asupra iubirii de putere, lumea va cunoaşte pacea”.
Două persoane au escaladat miercuri vârful antenei de deasupra Empire State Building, la New York, după care au fost arestate, anunţă poliţia, relatează AFP.
(VIDEO) Forţele aeriene ucrainene afirmă că Rusia a lansat 570 de atacuri aeriene. Zelenski anunţă 13 morţi şi peste 90 de răniţi la Kiev
Rusia a lansat asupra Ucrainei în cursul nopţii 74 de rachete şi 496 de drone, au declarat joi forţele aeriene ucrainene, precizând că au doborât sau neutralizat 48 de rachete şi 476 de drone, însă 25 de rachete balistice şi 12 drone au lovit 33 de locaţii în toată ţara, în cel mai amplu atac de la mijlocul lunii iunie, relatează Reuters.